Final de drum în ABA League. U-BT a pierdut categoric decisivul cu Buducnost

Final de drum în ABA League. U-BT a pierdut categoric decisivul cu Buducnost
| Foto: Filip Roganovic

Formația antrenată de Mihai Silvășan a fost învinsă în cel de-al treilea meci al sferturilor de finală, scor 112-81.

Partida de la Podgorica a început echilibrat, având în vedere miza jocului. Totuși, clujenii au suferit din nou la capitolul eficiență ofensivă, iar gazdele nu au ezitat să profite. Astfel, ecartul a tot crescut, iar la finalul primelor 10 minute diferența era de două cifre, 29-19.

În sfertul secund, elevii lui Mihai Silvășan au arătat ceva mai multă energie și au încercat să echilibreze jocul și să țină pasul cu muntenegrenii. Chiar dacă partida a devenit mai echilibrată, diferența de pe tabelă a rămas una considerabilă, iar la pauză, Buducnost conducea cu 55-43.

Situația de pe parchet nu s-a schimbat după revenirea celor două echipe de la vestiare. U-BT a încercat să forțeze o revenire miraculoasă, în timp ce gazdele și-au păstrat calmul și ritmul, iar ecartul părea de neclintit. În ciuda eforturilor "studenților", scorul era 80-70, cu 10 minute înainte de final.

Speranțele s-au prăbușit definitiv în startul celui de-al patrulea sfert, când muntenegrenii au început cu un parțial de 9-0. Moralul clujenilor a fost serios afectat, iar ecuația învingătoarei a fost deja rezolvată. Astfel, U-BT își încheie parcursul în actualul sezon ABA League, după un eșec pe terenul celor de la Buducnost, scor 112-81.

Cel mai bun marcator al echipei clujene a fost Daron Russell (24 de puncte, 6 pase decisive), urmat de Dusan Miletic (16 puncte, 8 recuperări) și Iverson Molinar (15 puncte, 3 pase decisive).

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .