"Feroviarii" vor să rămână cu orice preț pe locurile de play-off. "Un 1-0 ar fi perfect în meciul cu Botoșani"

CFR Cluj va primi vizita formației antrenate de Leo Grozavu luni, 7 noiembrie 2016, de la ora 20:30. Partida cu botoșănenii va închide a doua etapă din returul sezonului regulat al Ligii 1.

"Întâlnim o echipă agresivă, care a avut un parcurs foarte bun până acum. Evoluăm în fața propriilor fani și ne dorim să câștigăm. Nu ne va fi ușor, dar am mare încredere în jucători. Presiune a fost tot timpul, chiar și atunci când aveam șase puncte pe minus. Acum suntem pe loc de play-off și trebuie să ținem cu dinții de această zonă", a declarat antrenorul echipei din Gruia, Vasile Miriuță.

Viitoarea adversară a "feroviarilor" ocupă locul 4 în campionat, cu 23 puncte și un golaveraj de 23-15. CFR Cluj se află pe 6, cu 20 puncte și un golaveraj de 25-12. În tur, fosta campioană a cedat cu 1-3 pe terenul moldovenilor.

"Nu mă surprinde deloc evoluția Botoșaniului. Au jucat foarte bine și acum doi ani, când au prins cupele europene, iar pe banca lor se afla tot Leo Grozavu. E un antrenor valoros și îl cunosc de aproape 30 ani. Au o structură foarte bună și asta face diferența. Nu pot anticipa câte goluri se vor marca luni, dar important e să învingem Un 1-0 ar fi perfect pentru noi", a mai spus Miriuță.

CFR este neînvinsă pe teren propriu de aproape un an. Ultimul eșec înregistrat acasă a venit pe 1 decembrie 2015, un 1-2 cu Pandurii Târgu-Jiu.

"E foarte bine pentru noi că nu am mai pierdut pe teren propriu de atâta timp. Sperăm să câștigăm și acest meci. Având în vedere că suntem pe loc de play-off, suntem mai relaxați și totodată, concentrați", a afirmat fundașul Andrei Peteleu.

Partida dintre CFR Cluj și FC Botoșani se va juca luni seara, de la ora 20:30, pe arena din Gruia. Meciul va putea fi urmărit la televizor pe Dolce, Look și Digisport.

Comenteaza