Feroviarii joacă în derby-ul etapei la Ploieşti

Feroviarii joacă în derby-ul etapei la Ploieşti
CFR Cluj joacă în etapa cu numărul şase cu una din candidatele cu şanse reale la titlul de campioană a României, Petrolul Ploieşti.
Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

După succesul categoric din etapa trecută, de pe teren propriu, 4 la 1 cu Gaz Metan Mediaş, Miriuţă speră să continue evoluţia bună a elevilor săi şi să scoată cel puţin un rezultat de egalitate la Ploieşti.

În ediţia trecută de campionat feroviarii au pierdut în deplasarea de la Ploieşti din turul campionatului cu 3 la2, iar în returul de pe teren propriu "alb-vişiniii" au încheiat la egalitate 1 la 1.

"E o echipă foarte bună pentru campionatul României. Un lot bun, un antrenor bun, joacă bine, un meci greu. Nu ştiu dacă vor ştiu oboseală pentru că au un lot mare, au jucători buni pe posturi, au dubluri bune. Păcat că nu s-au calificat. Credeţi că ar fi o surpriză dacă am câştiga acolo? Suntem o echipă în creştere, jucătorii au mare încredere în ei. Orice e posibil, cu toate că ştim că ne va fi foarte greu, pentru că Petrolul joacă foarte bine acasă.

Au jucători care pot să decidă meciul de unul singur, dar suntem încrezători. Nu vom merge ca mielul la tăiere. Nu ştiu dacă se va schimba obiectivul dacă vom învinge. Au jucători foarte buni, tehnici: Mutu şi Abin şi Teixeira şi Tamuz. Sunt periculoşi în 30 de metri. Trebuie să avem mare atenţie. E mai bine să se joace cu spectatori, că atunci te simţi fotbalist, mai ales că la Ploieşti au nişte suporteri fantastici”, a spus Miriuţă. 

Totodată antrenorul CFR-ului a recunoscut problemele financiare în privinţa plăţii salarilor jucătorilor feroviari. ”Într-adevăr sunt restanţe, ăsta e adevărul. Eu şi jucătorii ne dorim să se rezolve cât mai repede aceste mici probleme. Avem încredere în conducere că vor face tot posibilul să rezolve aceste probleme cât mai repede, cu toate că eu ştiu foarte bine că nu le este uşor”, şi-a exprimat speranţa antrenorul.

CFR Cluj, echipa probabilă: Felgueiras - Susic, Larie, I. Rada, Camora - Monroy, Muniru - Deac, Guima, Costea - Tade

Partida Petrolul Ploieşti - CFR Cluj, din cadrul etapei a şasea Ligii I la fotbal se va disputa duminică, 31 august, cu începere de la ora 21:00.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza