FCSB - CFR Cluj se dispută azi. Vicecampioana se deplasează pe terenul campioanei

FCSB - CFR Cluj se dispută azi. Vicecampioana se deplasează pe terenul campioanei
| Foto: superliga.ro

Primele două clasate din stagiunea precedentă se duelează în etapa a 24-a din sezonul regulat al Superligii.

Arena Naţională va găzdui unul dintre cele mai interesante dueluri din prima ligă, cel dintre FCSB şi CFR Cluj, o confruntare care, datorită prestaţiilor acestora din ultimele două decenii, şi-a câştigat statutul de derby.

Roş-albaştrii au câştigat cinci dintre precedentele 10 dispute directe din principala competiţie internă, interval în care "feroviarii" s-au impus de două ori, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.

Doar o partidă au pierdut clujenii în precedentele 13 deplasări din Superligă, chiar Derby-ul cu Universitatea, scor 3-2, interval în care au mai înregistrat din postura de vizitatori şase succese şi şase remize.

Cea mai recentă întâlnire din campionat: 15 septembrie 2024, CFR Cluj - FCSB 2-2, goluri marcate de Louis Munteanu - dublă, respectiv Alexandru Băluţă şi Joyskim Dawa.

Partida dintre CFR Cluj și FCSB se va disputa în această seară, de la 20:00.

Comenteaza