FC Universitatea Cluj și-a prezentat lotul pentru noul sezon: "Avem o echipă tânără, motivată și determinată"

FC Universitatea Cluj și-a prezentat lotul pentru noul sezon: "Avem o echipă tânără, motivată și determinată"

Jucătorii, staff-ul tehnic și conducerea clubului s-au întâlnit cu reprezentanți ai universităților, ai sponsorilor și ai fanilor. 

 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Într-un cadru festiv, FC Universitatea Cluj și-a prezentat lotul pentru noua stagiune, una în care "studenții" țintesc din nou promovarea în prima ligă. 

La eveniment au participat jucătorii, staff-ul tehnic în frunte cu Erik Lincar, dar și președintele Constantin Răduță și directorul sportiv Gabi Giurgiu. 

În plus, în sală au fost prezenți și reprezentanți ai universităților, care au rol de membri fondatori ai clubului, dar și sponsori care susțin financiar formația clujeană. 

"Cu siguranță, e foarte bine că s-a organizat acest eveniment, acest lucru se întâmplă peste tot în lume, este normal. Sunt oameni care vin alături de echipă, care ajută echipa și financiar și din alte puncte de vedere. Sunt bucuros că am organizat până la urmă acest evenimentși ce pot sa spun, cu siguranță la Cluj se dorește promovarea, au fost trei ani în care nu s-a realizat acest obiectiv, de data aceasta avem o echipă tânără, o echipa sper eu motivată, determinată, care anul viitor la finalul campionatului, să acceadă în Liga 1. 

Din punctul meu de vedere suntem în regulă, mi-aș fi dorit poate să jucăm sâmbătă sau duminică, nu să fim ultimii în competiție marți, dar știm că U Cluj oferă rating, este numărul unu în acest moment la Liga a 2-a și atunci televiziunile optează pentru anumite zile. În rest, așteptăm cu nerăbdare acest joc, cu SSU Poli Timișoara. Va fi un joc cu o echipă foarte solidă, foarte bine consturită din punct de vedere fizic, dar eu am mare încredere în jucătorii noștri care prin tehnicitate, prin viteză zic eu că putem obține victoria pe care o așteaptă toată lumea.

Sunt importante toate cele 19 etape care să te ducă în play-off. Sincer, eu de la început am spus că aș prefera în deplasare să joc pe terenuri bune și de aceea cred că într-o mică/mare măsură dorința mea s-a îndeplinit, jucând pe stadioane normale anului 2021, nu cum a fost anul trecut la Recea sau alte situații. De aceea, mă interesează chiar să luăm etapă de etapă jocurile și la final să fim bucuroși.

În fotbalul din ziua de azi, totul se întâmplă în viteză și atunci omogenitatea nu mai e ca pe vremuri că îți dorești un proiect pe doi-trei ani, să ai timp un an, doi să-i omogenizezi și al treilea an să promovezi. 

Nu mai există așa ceva în fotbal, vedem că antrenori mari sunt dați afară după câteva luni și mai ales în Anglia, unde în general antrenorul are credit un an doi și atunci omogenitatea asta trebuie să vină prin rezultate. Singurul factor sunt victoriile și până la urmă țelul final e promovarea

Suntem în România, mi-am făcut geanta și după o săptămnă, și după un an adică suntem obișnuiți cu orice fel de situație. Este normal până la urmă dar ce mi-aș dori eu e ca toată lumea să aibă încredere în acești jucători, sunt jucători tineri, avem nevoie de puțină răbdare și zic eu că lucrurile vor merge în direcția pe care ne-o dorim", a declarat Erik Lincar. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza