Fanii i-au aşteptat pe “studenţi” cu torţe la primul antrenament

Fanii i-au aşteptat pe “studenţi” cu torţe la primul antrenament
Peste o sută de suporteri ai Universităţii au luat cu asalt baza sportivă Clujana, acolo unde Ionuţ Badea a condus primul antrenament din acest an. La apel s-au prezentat 28 de jucători, singurele absenţe fiind cele ale lui Gaston Mendy, care va ajunge azi la Cluj, şi a fundaşului Szilagyi Zsolt, aflat în convalescenţă după operaţia suferită la ligamentele încrucişate ale piciorului drept.
Şedinţa de pregătire a debutat, practic, în jurul orei 15:00, atunci când jucătorii au “servit” o porţie de teste fizice, desfăşurate în sala de sport din incinta bazei sportive. Apoi, ei au ieşit în aplauzele suporterilor pe terenul sintetic, unde, preţ de 20 de minute, au efectuat mai multe sprinturi sub comanda preparatorului fizic Luigi Maione.

Fanii au dorit să se asigure că noile achiziţii vor avea parte de o primire cu adevărat incendiară, detonând mai multe petarde extrem de zgomotoase şi aprinzând torţe. Pe lângă cei 28 de fotbalişti prezenţi la reunire, cărora li se va alătura şi Gaston Mendy, la “U” e aşteptat încă un fundaş stânga. Alături de “studenţi” se vor pregăti în Antalya juniorii Morar şi Cucui, dar şi atacantul Tony şi mijlocaşul Paul Ţene, reveniţi după o perioadă de împrumut.

“La acest moment avem patru atacanţi, iar în pregătiri vor veni Tony plus un junior de mare perspectivă, Vlad Morar. Au fost transferuri gândite de mai multă vreme şi am urmărit să întărim compartimentele care s-au dovedit deficitare în turul campionatului. Nu am urmărit lovituri de imagine, ci am decis să aducem jucătorii care pot aduce un plus la echipă. Există posibilitatea întăririi lotului cu un fundaş de bandă stângă, dar nu e o regulă să fie jucător străin sau autohton. În ofensivă nu ne facem probleme”, a spus Ionuţ Badea. “Studenţii” vor continua pregătirea pe plan local, urmând ca sâmbătă să plece spre Mogoşoaia, acolo unde vor fi cantonaţi trei zile înaintea plecării în stagiul de pregătire din Antalya.


Comenteaza