EuroBasket 2017. Programul meciurilor de la Cluj. Peste 35.000 de bilete vândute

EuroBasket 2017. Programul meciurilor de la Cluj. Peste 35.000 de bilete vândute
Federaţia Română de Baschet, organizator al FIBA EuroBasket 2017 în România, la Cluj-Napoca, a anunţat, programul oficial complet al meciurilor Grupei C din cadrul turneului european.

Conform programului aprobat de FIBA, meciurile România se vor desfăşura în perioada 1-7 septembrie, tricolorii urmând să dea piept cu reprezentativele Spaniei, deţinătoarea trofeului european, Croaţiei, dubla medaliată cu bronz, Ungariei, fosta campioană europeană, Cehiei şi Muntenegru.

Asadar, înfruntările din Grupa C vor avea loc vineri (1 septembrie), sâmbătă (2 septembrie), luni (4 septembrie), marţi (5 septembrie) şi joi (7 septembrie), meciurile urmând să se desfăşoare în fiecare zi cu începere de la orele 15:00, 17:45 si 20:00, iar în ultima zi, 7 septembrie, de la orele 14:30, 17:15 şi 20:45.

Programul complet al Grupei C:

Vineri, 1 septembrie, Ungaria va juca împotriva Croaţiei, Muntenegru va înfrunta campioana europeană Spania, iar România se va lupta cu Cehia.

Sâmbătă, 2 septembrie, vor avea loc meciurile dintre Muntenegru - Ungaria, Cehia - Spania, iar România va înfrunta Croaţia, dubla medaliată cu bronz la Campionatul European.

Luni, 4 septembrie, spectacolul va fi asigurat de Ungaria - Cehia, Muntenegru - Croaţia, iar campioana en-titre Spania va juca împotriva României.

Marţi, 5 septembrie, meciurile se vor disputa între Cehia - Muntenegru, Croaţia - Spania, iar România va întâlni Ungaria.

Joi, 7 septembrie, lupta va continua cu Cehia - Croaţia, Ungaria - Spania, iar Muntenegru va juca împotriva României.

Cele mai bune patru echipe din Grupă vor merge mai departe în Turcia, la Istanbul, unde vor avea loc optimile de finală. Finala se va desfăşura în Turcia, la Istanbul, pe 17 septembrie 2017.

FIBA EuroBasket 2017 va avea loc pentru prima dată în istorie şi în România.

Peste 35.000 de bilete au fost deja cumpărate la ora actuală la meciurile din România de la FIBA Eurobasket 2017.

 

Comenteaza