DISTRIBUIE
La primul mandat ca “principal”, Alin Minteuan vrea să impună un stil personal, bazat pe seriozitate şi disciplină, surprinzător, poate, pentru unii.
“Feroviarii” au deja la activ cinci zile de pregătire intensă în cantonamentul din Antalya. Staff-ul tehnic nu îi menajează deloc pe jucători, care sunt nevoiţi să tragă tare la cele două antrenamente zilnice. Dacă pe vremea când era antrenor secund le permitea uneori jucătorilor să o “lase mai moale”, principalul Alin Minteuan nu mai este dispus la nicio concesie: munca este pe primul loc.
Ca de obicei, prima parte a pregătirii este una bazată pe acumulări fizice, pentru ca jucătorii să facă faţă returului care îi aşteaptă. Antrenorii le-au “ascuns” fotbaliştilor balonul, insistând pe alergări şi forţă. Minteuan îşi pune la muncă elevii pe parcursul a două antrenamente în fiecare zi. “Ne simţim foarte bine, sunt mulţumit de cum am intrat ca şi grup în ritmul pregătirilor. În principiu, este ceva standard, în general, antrenorii pun accent în prima parte a pregătirilor pe rezistenţă şi forţă fizică. Jucătorii nu au încă bucuria să facă ce le place lor cel mai mult, şi anume jocul cu mingea. Ne pregătim şi acum cu mingea, dar vom insista mai mult pe acest aspect în preajma meciurilor amicale care vor urma. De asemenea, poziţionarea în teren şi schemele de joc le voi lucra mai intens în partea secundă a stagiului de pregătire”, a declarat antrenorul principal, Alin Minteuan, pentru site-ul oficial al clubului.
Tânărul tehnician al campioanei se arată satisfăcut de condiţiile pe care le are la dispoziţie, comparativ cu cele din România. “Sunt foarte mulţumit de condiţiile din cantonament, pentru că am auzit ce vreme capricioasă este acum în ţară şi sunt fericit că pot face pregătirea într-un loc unde clima este mai generoasă cu noi”, a mai spus Minteuan. Gabi Mureşan, jucător care nu a evoluat în ultimele trei luni şi jumătate din cauza unei accidentări suferite în meciul cu Universitatea Cluj din etapa a IX-a, se antrenează normal cu echipa.
Cel mai nou jucător sosit în cantonamentul campioanei, ivorianul Flavien Tamou, vrea să rămână în lotul echipei care l-a făcut cunoscut pe conaţionalul său, Lacina Traore. “Flavien Tamou ne-a impresionat pe toţi cu dăruirea şi ambiţia de care a dat dovadă, încercând să demonstreze că este o alegere la fel de bună ca şi Traore”, a menţionat Minteuan. În schimb, preşedintele Iuliu Mureşan a precizat că încă nu s-a luat o decizie în privinţa ivorianului, soarta lui depinzând de modul în care va evolua în perioada următoare. CFR Cluj va disputa mâine seară primul amical din perioada de pregătire, în compania echipei olandeze de liga a V-a FC Horst. Meciul va începe de la ora 19:00 şi va fi transmis în direct de Digi Sport. Clujenii vor mai juca un meci de pregătire luni, 24 ianuarie, împotriva ucrainenilor de la Metalurg Doneţk, ocupanta locului 10 în prima ligă. Lotul urmează să se întoarcă la Cluj-Napoca o zi mai târziu.
Zăpadă la Cluj, plajă în Antalya
În timp ce la Cluj-Napoca iarna a revenit în forţă, iar zăpada a acoperit din nou oraşul, “feroviarii” au parte în Antalya de temperaturi mult mai ridicate. “Astăzi (ieri - n. red.) au fost 25 de grade, am fost şi la plajă. În primă fază, vreau să ajung la fel de bronzat ca Edimar, apoi ca Traore”, a glumit preşedintele Iuliu Mureşan.

Comenteaza