Edi Iordănescu cere din nou transferuri: “Eu tot mai aștept întăriri, măcar doi jucători”

Edi Iordănescu cere din nou transferuri: “Eu tot mai aștept întăriri, măcar doi jucători”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Antrenorul campioanei s-a declarat mulțumit de evoluția elevilor săi în ultima oră de joc, însă susține că are nevoie de un fotbalist de creație.

CFR Cluj a câștigat din nou în campionat, 3-1, împotriva celor de la Hermannstadt. Succesul de la Mediaș a reprezentat a șasea victorie în șapte meciuri de Liga 1 pentru Edi Iordănescu de la revenirea în Gruia. Cu toate că a fost mulțumit de joc în cea mai mare parte a meciului, tehnicianul își dorește un mijlocaș care să facă diferența.

“Două treimi din joc au fost bune. Am dat curaj adversarului, iar noi am fost tensionați. Ne-am trezit după primirea golului, la pauză am reglat jocul, a fost aproape de ceea ce-mi doresc și am reușit să întoarcem rezultatul.Am demonstrat caracter, am avut și alte ocazii, ne puteam face meciul și mai ușor.

Debeljuh trece printr-o perioadă bună, mă bucur pentru Chipciu că a marcat, păcat că nu a reușit și Adiță Păun. Rondon a marcat și el după accidentare, a intrat și Latovlevici.

Eu tot mai aștept întăriri, măcar doi jucători. Am nevoie la mijloc, nu prea am soluții după plecarea lui Djokovic. Am mare nevoie de creativitate, cei doi de la mijloc provin din wingeri”, a spus antrenorul CFR-ului la finalul jocului, potrivit Digisport.

Comenteaza