Doctorul de la IML care l-a consultat pe Cadu are dosar penal în cazul "Pisica"
- Scris de Alin Sutea
- 17 Mai 2012, 18:16
- Sport
- Ascultă știrea

Doctorul Paul Mucichescu, cel care l-a consultat pe Ricardo Cadu, imediat după meciul din 8 mai, şi i-a recomandat 8-9 zile de îngrijiri medicale, are dosar penal în cazul "Pisica", sub acuzaţia de abuz în serviciu, după cum ZIUA de CLUJ a relatat aici. Clubul CFR Cluj a ataşat în dosarul trimis la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne actele doveditoare de la Institutul de Medicină Legală (IML) conform cărora Ricardo Cadu prezenta multiple leziuni, posibil provocate de "lovirea cu un obiect contondent".
"Pe 9 mai 2012, dr. Paul Mucichescu, medic primar la Institutul de Medicină Legală, l-a examinat pe Cadu. El a constatat că Ricardo Cadu prezintă mai multe leziuni, în special în zona capului, leziuni care ar fi putut fi provocate de un obiect rigid. În urma acestor leziuni, Cadu are nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale", se arată în dosar.
În cazul "Pisica", cel în care Mucichescu s-a ales cu dosar penal, sunt judecaţi pentru comportament abuziv poliţiştii Otniel Podea şi Daniel Mora, de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Cluj, care l-ar fi bătut pe Alexa Vaida, din Dej, după ce l-au luat drept proxenet. Vaida îl acuză pe doctorul de la IML că ar fi emis un certificat medico-legal fără să-l consulte şi în care atesta că rănile sale erau, în realitate, mult mai vechi.