Dinastia continuă în Gruia. Fiul unui cvintuplu campion cu CFR a semnat primul contract de profesionist

Dinastia continuă în Gruia. Fiul unui cvintuplu campion cu CFR a semnat primul contract de profesionist
| Foto: facebook.com/cfr1907clujjuniori

După ce tatăl său îmbrăcat de 168 de ori tricoul vișiniu, un tânăr jucător a semnat prima înțelegere cu echipa clujeană.

"Un nou fotbalist profesionist în Familia CFR! Vă anunțăm cu bucurie că Bogdan Hoban, născut în anul 2008, mijlocaș central ofensiv și unul dintre cei mai talentați jucători ai Academiei noastre, a semnat primul său contract de fotbalist profesionist cu CFR Cluj!

Bogdan a început fotbalul la vârsta de 6 ani, în Israel, la clubul Hapoel Be’er Sheva, în aceeași perioadă în care tatăl său, Ovidiu Hoban, fostul nostru jucător și actual antrenor secund, a jucat la clubul israelian. Din 2017, acesta și-a continuat formarea în România, alăturându-se Academiei CFR, unde s-a remarcat prin tehnică, viziune și inteligență de joc.

Un exemplu de motivație și dedicare neîntreruptă, Bogdan a impresionat prin evoluții constante și maturitate în joc, confirmând că este un nume de urmărit în anii ce urmează.

Îți urăm mult succes, Bogdan, și cât mai multe reușite alături de echipa noastră!", a anunțat Academia CFR Cluj.

Comenteaza