Dezastru în Gruia. CFR Cluj - CS Universitatea Craiova 0-3 VIDEO

Dezastru în Gruia. CFR Cluj - CS Universitatea Craiova 0-3 VIDEO
CFR Cluj a fost învinsă cu 0-3 de CS Universitatea Craiova, duminică, pe teren propriu, în etapa a 8-a din play-off.

”Feroviarii” au marcat primii, prin Juan Carlos Ruiz (10), dar reușita acestuia a fost anulată pe motiv de offside. Replica oaspeților a venit 19 minute mai târziu, când Andrei Ivan (29) l-a învins pe Traian Marc cu o super execuție de la aproximativ 20 metri. Către finalul primei părți, Zlatinski (43) a majorat avantajul Craiovei cu un șut sub transversală, după ce Marc a respins inițial o minge trimisă de Jazvic.

În actul secund, CFR a cerut penalty după un henț în careu al lui Briceag (66), dar centralul George Rădulescu a lăsat jocul să continue. Dan Roman (72) a ratat apoi o șansă mare de a reduce din handicap. Atacantul român se afla în poziție ideală, dar a trimis peste poartă. Craiova a mai înscris o dată, prin același Ivan (75), din pasa lui Petre.

După eșecul de duminică, CFR Cluj iese definitiv din calculele pentru titlu. Ardelenii se află pe locul 4 în play-off, cu 33 puncte, iar oltenii se află pe 5, cu 31 puncte. 

În următoarea etapă, elevii lui Vasile Miriuță vor evolua acasă cu Dinamo. Partida se va disputa sâmbătă, 6 mai, de la ora 20:30.

CFR 1907 Cluj - CS Universitatea Craiova 0-3 (0-2)

Au marcat: Ivan (29, 75), Zlatinski (43)

Cartonașe galbene: Sorsa (14), Larie (46), Horj (62)/Ribeiro (90)

CFR Cluj: Marc - Peteleu, Horj, Larie, Lopes - Nascimento (Roman 46), Gomelt - Deac (Ruiz 9), Păun, Sorsa (Antal 60) - Omrani

Rezerve: Vâtcă - Mureșan, Rus, Ruiz, Sîrbu, Antal, Roman

Antrenor: Vasile Miriuță

CS Universitatea Craiova: Ribeiro - Briceag, Barthe (Petre 46), Dumitraș, Dimitrov - Screciu, Zlatinski, Băluță (Măzărache 82) - Bancu, Ivan, Jazvic (Bîrzan 74)

Rezerve: Vlad - Gustavo, Măzărache, Petre, Petre, Fajic, Bîrzan, Popescu

Antrenor: Gheorghe Mulțescu

Arbitri: George Rădulescu (central), Iulian Radu și Mugurel Velicu (tușieri)

Stadion: Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca

Comenteaza