Debut perfect pentru Bogdan Lobonț pe banca Universității Cluj

Debut perfect pentru Bogdan Lobonț pe banca Universității Cluj
| Foto: Cristian Cosma / fcuniversitateacluj.ro

La primul meci al noului antrenor, “studenții”au învins Chindia Târgoviște, scor 3-1, în ultimul meci al anului pentru echipa clujeană.

Partida de pe Cluj Arena a început echilibrat, fără ca cele două echipe să fie dispuse să își asume riscuri. Cordoș a semnat prima ocazie a meciului, când a trimis periculos cu capul, după o lovitură de colț. Totuși, oaspeții au fost cei care au deschis scorul, în minutul 13, prin Mihaiu, care l-a învins pe Dur-Bozoancă cu un șut la colțul lung. Chindia a fost din nou aproape de gol, cinci minute mai târziu, dar Florea a tras puțin pe lângă. Universitatea a căutat egalarea, însă fără reușite notabile, în timp ce oaspeții au încercat să tragă de timp. Cu 10 minute înainte de finalul primei părți, Gavra a trimis spre poarta lui Popescu, goalkeeper-ul a repsins în față, iar Hațiegan a reușit să egaleze. Astfel, scorul pauzei a fost 1-1.

Clujenii au revenit mai montați de la cabine și au făcut diferența în startul actului secund. În urma unui corner, Gavra a înscris, ajutat de bară. Partida s-a echilibrat, dar după o oră de joc, Hațiegan a scăpat singur spre poarta lui Popescu, dar a tras slab. La faza imediat următoare, Neguț a fost aproape de a aduce egalarea, dar defensiva clujeană a rezistat. “Studenții” s-au retras treptat și au încercat să dea lovitura pe contraatac. La ultima fază a partidei, clujenii au dat lovitura, iar Hațiegan a reușit dubla. În cele din urmă, derby-ul etapei a 21-a din Liga a 2-a s-a încheiat cu victoria gazdelor, 3-1.

Echipe de start:

Universitatea Cluj: Dur Bozoancă – Abrudan, Cordoş, Berci (Căpuşă 65') – Al. Coman, Giurgiu, Sepsi, Taub - Haţiegan, Gavra (Ene ‘85), Ursu (M. Coman ‘75)

Chindia Târgoviște: Popescu - Martac, Dinu (Stoica 67'), Dudea, Dumitraşcu – Şerban (Manea ‘80), D. Novac, Lungu, Mihaiu - Florea, Cherchez (Cr. Neguţ 54')

Clujenii au acumulat 44 de puncte și ocupă, temporar, primul loc în Liga a 2-a. Pentru Unniversitatea Cluj urmează pauză de iarnă, iar din ianuarie, “studenții” vor ataca din nou promovarea.

Comenteaza