News alert Dan Petrescu s-a despărțit de CFR Cluj. Clujenii vor anunța noul antrenor în zilele următoare

Dan Petrescu s-a despărțit de CFR Cluj. Clujenii vor anunța noul antrenor în zilele următoare
| Foto: foto facebook.com/cfr1907

Chiar dacă a adus cel de-al patrulea titlu de campioană în Gruia, șefii echipei și tehnicianul au ales să rezilieze contractul de comun acord.

Clubul clujean i-a mulțumit fostului internațional printr-un comunicat postat pe site-ul oficial. “Muțumim, Dan Petrescu!

Clubul CFR 1907 Cluj și antrenorul care ne-a adus al 4-lea titlul de campioană, Dan Petrescu, au ajuns la un acord amiabil pentru rezilierea contractului!

Familia CFR îi mulțumește pentru toată munca depusă în acest sezon încununată cu titlul de campioană! Cifrele extraordinare pe care echipa noastră le-a avut sub comanda lui Dan Petrescu arată încă o dată că munca, dăruirea sa și a întregului staff tehnic nu au fost în zadar: 79 de puncte, 54 de goluri marcate, doar 19 goluri primite, neînvinși pe teren propriu, 22 de meciuri fără gol primit, iar în final titlul de campionă a României.

Fără doar și poate, Dan Petrescu și-a lăsat amprenta asupra CFR-ului. Cu experiența sa a reușit să formeze la Cluj un grup extrem de unit, grup care în cele din urmă a învins. Cei buni vor triumfa mereu, iar noi am demonstrat deja că suntem cei mai buni din România și vom lupta pentru a reveni în elita fotbalului European așa cum v-am obișnuit.

Împreună am scris o frumoasă pagină în istoria clubului nostru!

Mister, îți urăm multă baftă în continuare în cariera de antrenor! Clujul va rămâne mereu casa ta!

Mulțumim!”, se arată în comunicatul echipei “feroviare”.

Înlocuitorul lui Dan Petrescu pe banca CFR-ului va fi Edi Iordănescu. Fostul antrenor al Astrei a fost primul pe lista șefilor din Gruia și chiar dacă recent negocierile păreau că au intrat în impas, tehnicianul va conduce echipa clujeană în sezonul viitor. De-a lungul carierei, Iordănescu junior mai pregătit echipele Fortuna Brazi, ASA Târgu Mureş, Pandurii, TSKA Sofia şi Astra Giurgiu.

Comenteaza