Dan Petrescu, principalul motiv pentru care Burcă a semnat cu CFR. “Am fost încântat de mentalitatea dânsului”

Dan Petrescu, principalul motiv pentru care Burcă a semnat cu CFR. “Am fost încântat de mentalitatea dânsului”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Fotbalist sosit de la FC Botoșani, Andrei Burcă s-a declarat încântat de oportunitatea de a îmbrăca tricoul campioanei.

După două titluri câștigate în Liga 1, “feroviarii” își propun să spele rușinea din sezonul trecut și să reușească o calificare în grupele unei competiții europene. Pentru a avea un lot competitiv, Dan Petrescu a cerut întăriri la începutul verii, iar conducerea din Gruia i-a îndeplinit dorința.

Clujenii au efectuat deja cinci transferuri și sunt aproape de alte mutări. Cum bugetul este unul minim, majoritatea jucătorilor au semnat din postura de fotbaliști liber de contract. Singurul pentru care s-a plătit o sumă a fost Burcă, fundaș sosit de la FC Botoșani. Apărătorul a vorbit despre mutarea sa în Gruia, dar și despre începuturile în fotbal.

Cei de la Botoșani și mi-au spus să aștept o ofertă mai avantajoasă și pentru mine, și pentru club, dar n-am mai stat. Am ales cu inima și nu puteam rata ocazia de a juca la campioana țării. Cu Ţucudean am avut multe dueluri foarte grele şi abia aştept să mă antrenez cu el zi de zi. Sunt convins că am multe de învăţat

M-a atras fotbalul de mic, am avut un vis pur. Mă bucur că am ajuns fotbalist, a fost greu, am avut multe momente dificile. Am fost, la un moment dat, chiar la un pas să mă las de fotbal, au fost anumite impedimente, dar Dumnezeu mi-a călăuzit drumul şi sper să reuşesc”, a declarat fundașul, potrivit Digisport.

Burcă a recunoscut că Petrescu a avut un rol decisiv în ceea ce privește transferul. “Am vorbit la telefon prima dată, am rămas uimit. Am fost emoționat la acel moment. Am fost încântat de mentalitatea dânsului şi consider că din acest punct de vedere e un câştig mare pentru mine”, a spus apărătorul.

Comenteaza