"Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj când vrea el, nu când vor alții"

"Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj când vrea el, nu când vor alții"
| Foto: gsp.ro

Helmut Duckadam, fosta glorie din poarta Stelei, a apreciat succesul CFR-ului din grupele Conference League, cu Slavia Praga, scor 1-0, în deplasare. Acesta a făcut câteva declaraţii despre cum s-ar putea produce despărţirea antrenorului de clubul clujean. 

Duckadam crede că e destul de greu ca Dan Petrescu să fie îndepărtat de la gruparea ardeleană. "Îi felicit că au câștigat, au ajuns să aibă din nou șanse să se califice în primăvara europeană, le doresc multă baftă.

Se pare că au revenit la forma aceea de joc. Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj când vrea el, nu când vor alții. El nu va pleca, are o clauză mare, când va avea o ofertă mai mare care să îl tenteze, poate va pleca.

Asta înseamnă să respecți competiția, de aia câștigi campionatul, ăla e țelul final, să joci în cupele europene, să faci o figură frumoasă, să mergi mai departe. Plus că și aici se câștigă bani mulți”, a spus Helmut Duckadam, potrivit sport.ro.

După mai multe zile de tensiune între Ioan Varga și Dan Petrescu, cei doi au revenit la sentimente mai bune. Anunțul a fost făcut de președintele Cristi Balaj, care a spus că patronul echipei a discutat constant cu "Bursucul" înaintea jocului din Cehia, iar în acest moment nu se pune problema ca ardelenii să-și schimbe antrenorul.

"Eu am făcut multe lucruri bune la CFR, dar ştiţi situaţia cum e. La prima înfrângere o să se uite, asta e realitatea. Eu mă bucur de ce am făcut aici, sunt mulţumit de munca mea şi îmi văd de treabă în continuare. Sper să obţinem rezultate bune şi mai departe", a declarat Dan Petrescu după victoria cu Slavia Praga. 

CFR Cluj se află pe locul 4 în Clasamentul Ligii 1, cu 21 de puncte, îi urma echipelor Farul Constanţa, Rapid Bucureşti şi Hermannstadt Sibiu. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte-ne pe Facebookpe Instagram, pe Youtube și pe LinkedIn

loading...
Comenteaza