Dan Petrescu, pesimist înaintea returului cu Astana: “Dacă ne-am califica noi ar fi o surpriză”

Dan Petrescu, pesimist înaintea returului cu Astana: “Dacă ne-am califica noi ar fi o surpriză”

Antrenorul campioanei consideră că CFR Cluj a căzut la tragerea la sorți cu unul dintre cei mai grei adversari din primul tur, iar rezultatul primei manșe nu e unul întâmplător.

Formația din Gruia a început noul sezon cum nu se poate mai prost, cu două înfrângeri consecutive. Tehnicianul “feroviarilor” consideră că înfrângerea din Supercupă, împotriva Viitorului a fost una nemeritată, însă cea din Kazahstan, din Liga Campionilor a fost una la care se aștepta.

“Astana a fost favorită și înainte de meci și este și acuma. Ei au jucat în ultimii ani în grupele cupelor europene. Ei au un buget de cinci ori mai mare decât noi. Doar cu ei și Steaua Roșie Belgrad nu trebuia să picăm. Ei au fost favoriți din toate punctele de vedere, cei care au fost acolo au văzut realitatea. Scorul nu este o surpriză, dacă ne-am califica noi ar fi o surpriză”, a spus fostul internațional.

Petrescu a vorbit și despre cei care au lansat ironii la adversa echipei sale. “Eu îmi doresc întotdeauna să câștig, dar sunt conștient de valoarea adversarilor. Au jucat cu echipe bune care nu au avut ocazii. Nimeni nu știe realitatea, în afară de mine. Toți își dau cu părerea, dar le sugerez să fie mai atenți și să studieze echipele. Astana nu se compară cu adversarii pe care i-au avut FCSB și U Craiova.

O secundă nu am vrut să ne retragem sau să jucăm la 0-0. Noi am făcut pressing la ei în teren în primele minute, dar nu am mai putut, din cauza terenului sintetic și a căldurii. Toți sunt invidioși și geloși că au pierdut titlul doi ani la rând și încearcă să ne atace în toate felurile. Doar eu apăr echipa, ar trebui mai mulți oameni din club să răspundă criticilor”, a declarat tehnicianul.

Antrenorul “feroviarilor” a discutat și problema jucătorilor experimentați. “Culio a alergat 12 km, nu știu ce jucător din România mai face asta. Ce mă deranjează cel mai tare sunt ironiile la adresa unor jucători care au câștigat ultimele două campionate. Toată lumea a spus că noi am fost pragmatici cu Viitorul, dar ei au câștigat printr-un șut de la 30 de metri. Dacă s-ar fi uitat la meci ar fi văzut că cele mai mari ocazii le-am avut noi. E clar că lipsește cel mai bun jucător al nostru, cel care marca. Nu e ușor să găsim un jucător care să îl înlocuiască”, a precizat Petrescu.

Returul dintre CFR Cluj și Astana se va disputa miercuri, de la ora 21:00. 

Comenteaza