Dan Petrescu îndeamnă la concentrare înaintea meciului cu Dinamo: “Avem nevoie de cele trei puncte”

Dan Petrescu îndeamnă la concentrare înaintea meciului cu Dinamo: “Avem nevoie de cele trei puncte”

Antrenorul campioanei va alinia din nou o formulă schimbată aproape în totalitate față de cea care a evoluat în partida cu Maccabi Tel Aviv.

După victoria  din preliminariile Ligii Campionilor, “feroviarii” revin la lupta din campionat. Clujenii vor primi în Gruia vizita lui Dinamo, o formație care se confruntă cu probleme serioase în startul sezonului. În ciuda faptului că formația din capitală nu a reușit să înscrie în noul sezon și nu va avea principalul pe bancă, meciul se anunță unul complicat. Tehnicianul campioanei va folosi din nou granitura a doua, formată din fotbaliștii care nu au evoluat la mijlocul săptămânii.

Antrenorul CFR-ului a prefațat partida împotriva bucureștenilor. “În mod normal vor evolua cei care au jucat mai puțin. Butean va fi din primul minut pe teren. Trebuie să risc, sper să facă față la un meci de asemenea nivel. Meciul e jucat în condiții speciale, având în vedere ce a pățit antrenorul lor. La noi vor fi schimbări foarte multe, deci e foarte greu ca noi să fim cea mai bună echipă din teren.

Trebuie să avem și trei jucători tineri în lot, care au jucat bine în ultimul timp și sper să își mențină prestațiile. Sper să și reziste fizic pentru că Itu a fost schimbat cu Clinceni pentru că nu mai putea să respre.

Dinamo are jucători cu experiență mare în Liga 1. Îi au pe Bejan, Mrzljak, Montini. Noi nu vom avea atâta experiență, dar la fel ca și Dinamo noi avem nevoie de cele trei puncte. Nu antrenorul joacă, noi suntem acolo să țipăm, dar nu noi dăm în minge, jucătorii vor decide ceea ce se întâmplă”, a declarat Dan Petrescu.

Comenteaza