Dan Petrescu despre o posibilă plecare de la CFR Cluj: "Dacă clubul nu mă mai vrea, ce să faci?"

Dan Petrescu despre o posibilă plecare de la CFR Cluj: "Dacă clubul nu mă mai vrea, ce să faci?"
| Foto: prosport

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, lasă de înțeles că ar putea pleca de la clubul cu care a câștigat de două ori titlul de campion. "Totul stă la decizia conducerii", spune el. În plus, acesta recunoaște că echipa sa are șansa a doua pentru câștigarea titlului.

„Suntem cu șansa a doua la titlu acum. La supărare am zis multe, dar eu nu am nimic personal cu nimeni. Eu aș fi vrut să fie VAR-ul, ca să nu mai fie nicio discuție.

La CFR Cluj e mai rău decât la Real Madrid sau Barcelona la un loc! Presiunea e maximă! În 2020 am pierdut doar un meci și toată lumea spune că suntem dezastru, că suntem morți, că nu știu cum.

Eu mai am doi ani de contract, vreau să continui, să îmi duc munca mai departe. Să ajung în grupele Europa League. Am la recorduri, dacă vi le spun, vă speriați. Dacă lumea nu mă vrea, atunci ce să faci?! Dacă clubul nu mă mai vrea, ce să faci? Acum să vedem și ce vrea clubul”, a spus Dan Petrescu, la Digi Sport.

CFR Cluj este pe locul doi, la un punct în spatele celor de la Universitatea Craiova, cu trei etape înainte de finalul campionatului. Dacă oltenii ar câștiga titlul, ar fi pentru prima oară când o echipă termină pe primul loc sezonul regulat și nu reușește să câștige titlul la finalul play-off-ului.

Comenteaza