Dan Petrescu, aproape de un record negativ. De când nu a mai pierdut 7 meciuri într-un campionat

Dan Petrescu, aproape de un record negativ. De când nu a mai pierdut 7 meciuri într-un campionat
| Foto: facebook.com/cfr1907

CFR Cluj nu trece prin cea mai bună perioadă, după ce a pierdut trei din ultimele 5 jocuri din Superligă.

Campioana traversează o perioadă nefastă și a ajuns deja la 7 eșecuri în actuala ediție de campionat. Situația este una inedită pentru perioada de după ieșirea din insolvență, când un astfel de record negativ nu a fost atins.

În plus, nici Dan Petrescu nu a mai suferit atât de multe înfângeri într-un campionat din urmă cu 16 ani, scrie Digisport. În sezonul 2006-2007, tehnicianul a preluat din mers Unirea Urziceni și a încheiat stagiunea cu 8 eșecuri suferite pe banca ialomițenilor.

Înfrângerile suferite de CFR Cluj în actualul sezon al Superligii:

  • 1-3 cu FC U Craiova 1948 (d)
  • 0-1 cu FC Botoșani (a)
  • 1-3 cu Farul (a)
  • 1-2 cu Rapid (d)
  • 0-1 cu Hermannstadt (a)
  • 0-1 cu FCSB (a)
  • 0-2 cu CS U Craiova (d)
Comenteaza