Dan Petrescu acuză probleme de lot înaintea meciului cu FC U Craiova: "Voiam încă una sau două soluții"

Dan Petrescu acuză probleme de lot înaintea meciului cu FC U Craiova: "Voiam încă una sau două soluții"
| Foto: lpf.ro

Antrenorul formației din Gruia a vorbit despre absențele cu care se confruntă campioana.

Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

După calificarea în primăvara europeană, CFR Cluj revine la lupta din campionat. Primul adversar al "feroviarilor" va fi FC U Craiova, echipă care s-a impus în meciul tur. Înaintea jocului, Dan Petrescu a acuzat probleme de lot și s-a plâns de absențele lui Camora, Buș și Birligea.

"În continuare sunt aceleași probleme: Buș, care tot anul a fost accidentat. 150 de accidentări, eu n-am mai văzut așa ceva. Birligea, care e accidentat și e U21. Soluții puține, această regulă U21 ne-a cam încurcat. Petrila, doar un gol, restul nimic. E o problemă pentru noi. În Europa nu s-a văzut pentru că pentru că n-am avut regulă U21.

Camora nu a revenit la antrenament. Doar ca spectator. Până la pauză o să trebuiască să ne descurcăm fără el. Sper ca după pauză să-și revină și să poată juca pentru că la meciurile din campionat nu-l avem decât pe el fundaș stânga trecut pe listă.

E prima oară când ne lovim de această situația. Fundași laterali îi avem doar pe Braun și Manea, e puțin, voiam încă una sau două soluții", a declarat antrenorul campioanei.

Partida dintre CFR Cluj și FC U Craiova 1948 este programată luni, 7 noiembrie, de la 21:00.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .