Dan Petrescu a decretat trei zile libere la CFR Cluj, după ce feroviarii i-au bătut pe dinamovişti cu 3-0

Dan Petrescu a decretat trei zile libere la CFR Cluj, după ce feroviarii i-au bătut pe dinamovişti cu 3-0

Antrenorul din Gruia, Dan Petrescu, a le-a dat liber tuturor celor de la CFR Cluj, jucători şi staff, după ce au câştigat cu 3-0 în meciul cu Dinamo.

CFR Cluj a câștigat fără mari probleme cu Dinamo, scor 3-0, iar antrenorul Dan Petrescu și-a lăudat jucătorii la final. Acesta spune că CFR Cluj a făcut cel mai bun meci din mandatul său.

"Scorul e puțin aspru. Am început bine prima repriză, am marcat două goluri, dar Dinamo nu mai este echipa de la începutul sezonului, care avea copii. Dinamo ne-a făcut viața grea, am avut un meci greu.

Dacă se făcea 2-1, poate intram în panică și ei prindeau curaj. Sunt foarte mulțumit de atitudinea tuturor jucătorilor, nu este ușor să joci din trei în trei zile. A fost cel mai bun meci în campionat de când am revenit eu.

Debeljuh nu este rebel, doar că nu s-a antrenat bine, a înțeles mesajul, iar acum a intrat bine. Mă bucur pentru el, sper să fie cu capul doar la fotbal acum, să fie concentrat. Și antrenorul care a fost înaintea mea are meritul lui pentru parcursul de acum, a avut șase victorii la rând.

Toată lumea va avea trei zile de pauză, jucătorii și cei din staff sunt foarte obosiți. Echipa stă foarte bine din punct de vedere fizic acum", a spus Dan Petrescu, după victoria cu Dinamo, citat de digisport.ro

Comenteaza