Foto Dan Nistor scrie istorie. Mijlocașul egalează recordul de prezențe all-time în prima ligă a României

Dan Nistor scrie istorie. Mijlocașul egalează recordul de prezențe all-time în prima ligă a României
| Foto: FC Universitatea Cluj

Anunțat titular în partida dintre Universitatea Cluj și FC Botoșani, jucătorul în vârstă de 37 de ani ajunge la 515 partide pe prima scenă a fotbalului românesc.

"Mijlocașul echipei noastre, Dan Nistor (37 de ani), face istorie în tricoul Universitāții. Titular în partida de astăzi cu FC Botoșani, decarul lui U atinge o bornă impresionantă: 515 partide jucate în prima ligă, egalându-l astfel pe Ionel Dănciulescu în topul aparițiilor all-time pe prima scenă a fotbalului românesc.

Debutant în primul eșalon pe când avea 22 de ani, 2 luni și 17 zile, într-un duel între Pandurii Târgu-Jiu și Unirea Urziceni din 23 iulie 2010, mijlocașul de atunci al gorjenilor, reper al seriozității, a devenit, odată cu trecerea timpului, un metronom neobosit, a cărui longevitate rar întâlnită a învins prejudecățile unei cariere începute atipic de târziu.

Remarcat de formația din Târgu-Jiu pe când evolua pentru Internațional Curtea de Argeș și CS Mioveni, Nistor a fost jucătorul alb-albaștrilor până în 2016, cu o pauză de jumătate de sezon, în care a îmbrăcat tricoul prim-divizionarei franceze Evian. În tot acest timp, mijlocașul originar din Rucăr a strâns nu mai puțin de 177 de meciuri în prima ligă alături de gorjeni, înainte de a face pasul la Dinamo.

Și în alb și roșu, parcursul lui Nistor a avut o scurtă întreupere, în care a jucat 17 partide pentru CFR, însă acesta s-a întors după doar un sezon în Ștefan cel Mare, unde a mai continuat până în 2020, ajungând la 95 de prezențe pentru Dinamo în Superligă.

A urmat capitolul Universitatea Craiova, întins pe durata a aproape trei ani, în care dinozaurul a bifat 105 apariții în primul eșalon, urmând ca în februarie 2023 să ia drumul Clujului pentru a semna cu U. De atunci și până acum, Nistor a fost unul dintre cei mai importanți piloni ai Șepcilor roșii în atingerea, de câte două ori, a finalei de Cupa României, a play-off-ului Superligii, dar mai ales în calificarea echipei noastre în cupele europene în ani succesivi, pentru prima dată în istorie.

Cu 120 de partide în tricoul studenților în prima ligă, cel care a debutat în alb și negru într-un meci cu Chindia Târgoviște, de la Ploiești, ocupă poziția 34 în topul celor 48 de fotbaliști cu minim 100 de prezențe pentru U în primul eșalon. În tot acest timp, Dan Nistor a marcat de 35 de ori pentru echipa noastră și a livrat alte 26 de pase decisive, ajungând la un total remarcabil de 71 de reușite și 114 assist-uri în mai bine de 16 ani de activitate la nivelul principalei competiții din fotbalul românesc.

De asemenea, mijlocașul ofensiv a devenit, în finalul sezonului trecut, jucătorul cu cele mai multe goluri marcate din penalty pentru U în prima ligă, cu 19 astfel de isprăvi, una peste legendarul Mihai Adam.

Felicitări, Dan, mult succes și cât mai multe recorduri în tricoul Universității Cluj!", a transmis vicecampioana României.

Dan Nistor scrie istorie. Mijlocașul egalează recordul de prezențe all-time în prima ligă a României

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .