Cum vrea Andrei Cordea să fie ținut minte de suporterii din Gruia: "Cred că am dovedit asta"

Cum vrea Andrei Cordea să fie ținut minte de suporterii din Gruia: "Cred că am dovedit asta"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Jucătorul celor de la CFR Cluj a vorbit despre modul în care privește fotbalul și performanța în sport.

Devenit cel mai important fotbalist al clubului din Gruia la doar câteva luni după transferul său, Andrei Cordea a transmis cum și-ar dori să fie ținut minte de fanii CFR-ului.

"Un jucător care a dat totul pentru club și cred că am și dovedit asta", a precizat fotbalistul, într-un interviu pentru superliga.ro.

Mai mult, Cordea a vorbit despre modul în care privește performanța, dar și sacrificiile pe care trebuie să le facă un sportiv pentru a ajunge cât mai sus în carieră.

"Trebuie să dai și de o perioadă în care suferi ca să ai parte și de succes și să fie bine. Nu poate să fie bine de la început. Asta este o vorbă de la părinții mei, pe care nu am cum să o uit. Și orice greutăți aș avea în viață, merg pe premisa asta că trebuie să fie greu ca să ajungi la succes.

M-am maturizat, mă simt matur total. Știu să gestionez unele faze mai bine, știu că trebuie să fiu mai pragmatic, mai liniștit cu mine", spune jucătorul în vârstă de 27 de ani.

Cum a trăit Cordea perioada junioratului în Italia

La doar 18 ani, fotbalistul cu 5 meciuri la echipa națională a României ajungea la Novara, formație ce atunci evolua în Serie B. Deși consideră că ar fi meritat să evolueze pentru trupa italiană, Cordea nu a primit această șansă, iar experiența l-a maturizat.

"Nu a fost o perioadă grea, pentru că știu cât de serios eram. Îmi doream foarte mult să joc și familia mea știe foarte bine. Meritam să joc și atunci. Din păcate, eram singurul străin. Ăsta este adevărul! Chiar meritam să joc, dar nu voiau să mă bage. Nu știu de ce!

Sunt conștient că unii o să zică: «Dacă erai bun, te băga», dar chiar nu s-a întâmplat nimic. Niciodată n-am avut niciun conflict cu niciun antrenor. Am jucat bine, am fost disciplinat, am muncit. Pur și simplu, hai să zic că nu am fost văzut.

În capul meu nu era decât că merit să joc, că trebuie să joc, trebuie să fac tot posibilul să joc. Și m-am antrenat. De asta, când am avut posibilitatea să vin în Liga 1, mi-a fost mai ușor decât altor jucători care n-au plecat în altă țară", a declarat fotbalistul.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .