Cum vede Lincar incidentul cu nocturna de la Timișoara: “E rușinos pentru fotbalul românesc”

Cum vede Lincar incidentul cu nocturna de la Timișoara: “E rușinos pentru fotbalul românesc”
| Foto: facebook.com/politimisoara

Antrenorul Universității Cluj a vorbit despre evenimentele ce au avut loc joi seara la partida dintre SSU Poli și Petrolul Ploiești.

După ce în minutul 8 al întâlnii nocturna de pe arena “Dan Păltinișanu” a cedat, minutul 37 a adus o nouă întâmplare de acest gen, iar jocul din runda cu numărul 17 a sezonului regulat din Liga a 2-a a fost oprit, iar oaspeții de la Petrolul vor câștiga cu 3-0 la “masa verde”.

Erik Lincar, tehnicianul Universității Cluj, a vorbit despre incidental de la Timișoara și susține că jucătorii și antrenorii nu ar trebui pedepsiți din cauza problemelor tehnice, iar astfel de jocuri ar trebui reprogramate.

”E rușinos pentru fotbalul românesc. Au fost situații și la Liga 1 și chiar în cupele europene. Încă avem niște stadioane vechi, unde se pot întâmpla asemenea lucruri. Cred că nu e corect pentru fotbal ca un joc să nu continue sau să nu se rejoace.

Cred că cei din conducerea fotbalului românesc ar trebui să ia decizii. Nu avem stadioane de 5 stele în toate orașele și ar fi normal să nu se întâmple ceea ce s-a întâmplat aseară. Trebuie să privim și în acest sens pentru viitorul fotbalului românesc”, a spus antrenorul.

 

Comenteaza