Cu ce gânduri abordează "U" Cluj meciul cu Rapid: "Ne dorim să câștigăm, dar nu va fi ușor"

Cu ce gânduri abordează "U" Cluj meciul cu Rapid: "Ne dorim să câștigăm, dar nu va fi ușor"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Toni Petrea a prefațat duelul din etapa a 2-a a Superligii, rundă în care "studenții" vor întâlni una dintre formațiile care țintesc titlul.

Universitatea Cluj a început campionatul cu o remiză pe terenul Petrolului, iar în etapa a 2-a, "Șepcile roșii" au parte de un nou joc împotriva unei formații de tradiție. Toni Petrea a lăudat Rapidul, dar are încredere în elevii săi, de la care așteaptă o evoluție la nivel înalt.

"Din păcate nu putem juca pe stadionul nostru, suntem practic în deplasare. Întâlnim un adversar puternic, ei și-au propus titlul în acest an. Cu siguranță ne va aștepta o partidă dificilă. Trebuie să facem un joc bun, să fim atenți și să ne dorim foarte mult, altfel nu vom avea nicio șansă.

Au jucători cu experiență, jucători care pot face diferența și trebuie să ne așteptăm la orice. Au schimbat recent antrenorul și poate nu a avut timp să își pună în aplicare ideile, însă cred că alcătuiesc o formație competentă care va veni la Mediaș să își vândă scump pielea.

Important pentru noi e să intrăm pe teren cu un singur gând, acela de a face un meci bun și de ținti victoria. Sper ca băieții să înțeleagă ce vreau de la ei, ușor să ne cunoaștem din ce în ce mai bine și să punem în aplicare ceea ce îmi doresc.

Ne dorim să câștigăm, dar nu va fi ușor. Trebuie să scoatem maximum de la fiecare joc, întâlnim o echipă bună, trebuie să vedem care e nivelul nostru", a declarat antrenorul.

Partida dintre Universitatea Cluj și Rapid se va disputa la Mediaș, duminică, 23 iulie, de la 21:30.

Comenteaza