Cristi Manea: România poate câștiga meciul și cu Elveția. ”Totuși, nu jucăm cu Germania”

Cristi Manea: România poate câștiga meciul și cu Elveția. ”Totuși, nu jucăm cu Germania”
| Foto: Foto : Sport Pictures - https://www.digisport.ro/

Jucătorul lui CFR Cluj, Cristian Manea, s-a arătat foarte încrezător în şansele de calificare la Campionatul European din 2024, după victoria cu Belarus, scor 2-1, ţintind chiar primul loc în grupă.

"Acesta a fost obiectivul, să luăm şase puncte în aceste două meciuri (n.r. - cu Andorra şi Belarus) şi trebuie să o ţinem pe aceeaşi linie. (...) Mereu e ceva de îmbunătăţit, nu sunt eu în măsură să spun ce, însă eu ştiu că lucrăm foarte bine, că suntem un grup foarte unit şi am spus că ne vom califica la acest European şi îmi menţin părerea.

Eu am promis calificarea şi îmi menţin această promisiune. Sunt destul de multe critici, dar noi suntem noi cu noi când intrăm pe teren, stăm împreună în cantonament şi trebuie să rămânem uniţi", a declarat Manea la finalul partidei de pe Arena Naţională.

Jucătorul campioanei României a afirmat că prima reprezentativă are şanse de calificare chiar şi înaintea Elveţiei, considerată favorita Grupei I.

"Eu prefer să jucăm prost împotriva Elveţiei şi să luăm cele trei puncte. De ce să nu putem? Fiecare meci are istoria sa. Noi mergem să câştigăm fiecare meci, asta ne transmite antrenorul, ce va ieşi, vom vedea. Trebuie să mergem să ne luptăm pentru primul loc, dar vom vedea la meciurile directe.

Elveţia e o echipă bună, are jucători din campionate puternice, dar dacă vom sta bine în teren cred că avem o şansă. Totuşi, nu jucăm cu Germania", a adăugat fotbalistul formaţiei CFR Cluj, citat de Agerpres

Comenteaza