Cristi Bud: ”Sper ca CFR s-o bată pe Dinamo”

Cristi Bud: ”Sper ca CFR s-o bată pe Dinamo”
Cristi Bud (32 ani) le-a urat succes foștilor colegi de la CFR Cluj înaintea derby-ului cu Dinamo.

Partida se joacă joi seara, de la ora 21:00, pe arena din Gruia, în etapa a cincea din Liga 1. CFR Cluj ocupă ocupă locul 2 în campionat, cu 10 puncte.

"Cred că va fi egal, deși mi-aș dori să învingă CFR, pentru că acolo am obținut cele mai mari performanțe și o să rămână mereu în inima mea. În acest moment arată a echipă de titlu, iar cel mai bun transfer este fără îndoială Dan Petrescu (antrenorul echipei - n. red.). Se vor bate la campionat cu Steaua și Dinamo", a declarat atacantul român pentru ZIUA de CLUJ.

Miercuri, Cristi Bud s-a despărțit de ACS Poli Timișoara. Fostul atacant al "feroviarilor" semnase cu bănățenii la începutul lunii iunie, după plecarea de la CFR Cluj. Cu o zi înainte de rezilierea contractului, fotbalistul român a evoluat în partida cu FC Botoșani, scor 0-1.

"Nu-mi pare rău că am plecat. A fost decizia mea. Nu am avut mari perspective și tocmai de aceea m-am despărțit de ei. Nu știu deocamdată ce voi face pe viitor. Important e să fiu sănătos", a adăugat Bud.

Bud a evoluat la CFR Cluj între 2010 și 2013, respectiv 2016-2017. A fost golgheterul echipei în sezonul trecut, cu 11 reușite. A câștigat un titlu (2009-2010) și două cupe (2009, 2016) cu ardelenii. La Poli Timișoara, Cristi Bud a evoluat în toate cele cinci etape, fără să marcheze vreun gol. Este cotat la 500.000 euro pe portalul transfermarkt.com.

Comenteaza