Cristi Balaj, asigurări pentru fanii campioanei: “Echipa noastră a primit licenţa pentru sezonul următor”

Cristi Balaj, asigurări pentru fanii campioanei: “Echipa noastră a primit licenţa pentru sezonul următor”

Președintele formației din Gruia a negat informațiile apărute în spațiul public, conform cărora ”feroviarii” nu ar fi primit licența pentru următoarea stagiune.  

După ce s-a vorbit despre faptul că datoriile către Giedrius Arlauskis împiedică CFR Cluj să obțină licența UEFA, Cristi Balaj a negat vehement informația, pe care a catalogat-o drept una falsă. Președintele campioanei i-a asigurat pe suporteri că formația din Gruia a primit licența pentru sezonul următor.

“Îi asigur pe suporterii clubului CFR Cluj că echipa noastră a primit licenţa pentru sezonul următor, că am intrat în posesia acestui document încă de luna trecută.

Şi fac această precizare aducându-mi aminte de mesajul CNA: Războaiele nu se duc doar cu arme. Informaţiile false sunt la fel de periculoase. Informează-te din surse oficiale”, a declarat Balaj pentru Agerpres.

Comenteaza