Costel Enache, mulțumit după meciul cu Metaloglobus: “Am jucat organizat, aveam nevoie de cele trei puncte”

Costel Enache, mulțumit după meciul cu Metaloglobus: “Am jucat organizat, aveam nevoie de cele trei puncte”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Antrenorul Universității Cluj a vorbit la finalul partidei și despre relația cu viitorul director sportiv al echipei, Ionuț Badea.

După două rezultate nefavorabile, “Șepcile roșii” au reușit să obțină o victorie de moral în fața celor de la Metaloglobus. Chiar dacă elevii săi nu au impresionat din punct de vedere ofensiv, Costel Enache a lăudat organizarea la finalul jocului.

“Eram destul de îngrijorat înainte de meci, nu mai știam care e realitatea. Aveam în față un adversar destul de incomod. Metaloglobus a reprezentat un adversar puternic în campionat și destul de matur. Au știu să gestioneze momentele importante.

Acum că meciul s-a încheiat pot spune că și noi am fost maturi, am gestionat destul de bine jocul. Am jucat organizat, chiar dacă nu am jucat spectaculos, aveam nevoie de cele trei puncte. Cred că acesta e cel mai mare câștig, aduce un pic de liniște și de continuitate. Am grăbit puțin procesul pentru ceea ce urmează și asta ar putea constitui un avantaj față de adversarii de anul viitor.

Avem un weekend oarecum liniștit. Să nu credeți totuși că lucrurile se corectează cu un rezultat bun. Cum nu ar trebui nici să ne dezechilibrăm cu un rezultat nefavorabil. Avem mutl de lucru în continuare, de discutat și nu se termină niciodată. Pentru mine a fost un an foarte greu, am nevoie de puțină relaxare”, a declarat antrenorul Universității Cluj.

Tehnicianul a vorbit și despre relația cu Ionuț Badea, cel ce urmează să fie numit în funcția de director sportiv. ”Am vorbit, e mereu lângă noi, vine la fiecare antrenament. A stat în același hotel cu noi în cantonament. Ținem legătura, suntem oameni implicați în același proiect, nu avem cum să separăm lucrurile sub nicio formă”, a explicat Enache.

Comenteaza