Corvinul rămâne coșmarul CFR-ului. "Feroviarii", învinși categoric la revenirea lui Marius Șumudică

Corvinul rămâne coșmarul CFR-ului. "Feroviarii", învinși categoric la revenirea lui Marius Șumudică
| Foto: facebook.com/fccorvinul1921

Formația din Gruia a pierdut la scor de neprezentare la Arad, în runda cu numărul 5 din sezonul regulat al Superligii.

La câteva ore de la numirea noului antrenor, CFR Cluj a început jocul de la Arad cu aproape cea mai bună formulă pe care o are la dispoziție. Chiar și așa, inițiativa i-a aparținut nou-promovatei, care a controlat jocul și a construit acțiuni consistente, în timp ce jocul clujenilor a fost unul confuz în multe momente. Corvinul a menținut presiunea pe fragila apărare a oaspeților, chiar dacă ocaziile au apărut greu.

Abia în a doua jumătate a reprizei gazdele de la Arad au devenit mai periculoase, iar o centrare trimisă de Fabry a trecut puțin alături (35). Alarmați de pericolul iminent, "feroviarii" au avut parte de minute ceva mai bune, iar o neatenție putea aduce un gol al lui Korenica, însă mingea a trecut pe lângă poartă (39).

Tabela avea să se modifice în cele din urmă după o fază fixă. La un corner, mingea a ajuns la Manolache, iar fundașul a avut o execuție surprinzătoare, direct în vinclu, fără speranțe pentru Vâlceanu (43). Astfel, la pauză scorul era 1-0, în favoarea gazdelor.

După revenirea de la vestiare, CFR Cluj a arătat ceva mai mult ritm și chiar a avut prima ocazie a reprizei. Nou-intratul Biliboc a scăpat excelent de un adversar, l-a lăsat pe Drazic singur cu portarul, dar atacantul a fost blocat în momentul execuției (58). Au urmat câteva minute de presiune a "feroviarilor", însă fără să mai creeze pericol la poarta lui Sandu.

Mai mult, un corner avea să le fie din nou fatal oaspeților. Hrezdac a reluat în forță centrarea de la colțul terenului, Vâlceanu a salvat remarcabil, dar mai apoi a scăpat mingea trimisă de Ivancevic printre picioare, iar avantajul hunedorenilor s-a majorat (71). Clujenii au încercat să bifeze măcar o reușită de onoare, dar nu s-au lipit la gol, Drazic lovind doar bara (85).

După ce l-a întins serios pe Vâlceanu, care a respins în corner (86), Guillard a recuperat ușor de la Abeid și mai apoi l-a ridiculizat pe Pantalon, însă același Vâlceanu s-a opus. Totuși, mingea a ajuns la Goodlad, care a închis tabela (89). Așadar, CFR Cluj a pierdut în deplasare contra celor de la Corvinul Hunedoara, scor 0-3, la revenirea lui Marius Șumudică pe banca tehnică.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .