Contra se ține de glume după victoria cu Turcia: ”Eram la multe Mondiale dacă se puneau amicalele”

Contra se ține de glume după victoria cu Turcia: ”Eram la multe Mondiale dacă se puneau amicalele”
Selecționerul României, Cosmin Contra, și-a felicitat jucătorii după victoria cu Turcia. Tehnicianul de 41 ani s-a ținut și de glume: ”Eram la multe Campionate Mondiale dacă se puneau amicalele”.

Victoria cu Turcia, scor 2-0, înregistrată pe arena din Gruia în urma dublei lui Gicu Grozav, este a doua pentru Contra de la instalarea pe banca primei reprezentative. Prima a venit chiar la debut, în duelul cu Kazahstan, scor 3-1, de la Ploiești, în penultima etapă din preliminariile CM 2018.

"Sunt foarte mulţumit de atitudine. Mi-am dorit ca băieții să aibă agresivitate, să îi ţinem cât mai departe de partea noastră (pe turci - n. red.). Ne mai lipseşte un pic liniştea când ajungem la centrări sau la ultima pasă.

Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, dar suntem pe drumul cel bun. Primul obiectiv al meu a fost ca jucătorii să vină de plăcere la naţională, să-şi asume responsabilitatea că poartă tricoul echipei. Încerc să fac o atmosferă bună, să îi fac să înţeleagă cât mai bine ideile mele. Toată lumea s-a bătut, a alergat, au avut atitudine.

Inclusiv Budi (Constantin Budescu - n. red.) şi Alibec. Ce am pregătit la şedinţele tehnice s-a văzut pe teren şi asta mă bucură enorm. Mă bucur că Grozav şi-a asumat responsabilitatea de a purta tricoul cu numărul 10. Îl cunosc foarte bine de la Petrolul, el mă cunoaşte pe mine şi ştie ce cer de la jucători. Mă bucur pentru el", a declarat selecționerul României, Cosmin Contra.

Antrenorul român s-a ținut și de glume având în vedere rezutatele bune pe care "tricolorii" le-au obținut în amicale de-a lungul timpului.

"Am fi fost la multe campionate mondiale, dacă s-ar fi pus amicalele. Contează, însă, meciurile oficiale".

Comenteaza