Concluziile lui Ţenter după Miercurea Ciuc
- Scris de Septimiu Fantea
- 30 Aug 2011, 00:08
- Sport
- Ascultă știrea

Dacă sâmbătă baschetbaliştii clujeni au depăşit echipa gazdă într-un prim meci amical în care scorul a trecut în plan secund, duminică aceştia şi-au reamintit că noua stagiune bate la uşă, spulberându-şi adversara cu un categoric 103-74. Cuplul care ediţia trecută a ridicat în picioare publicul din Sala Sporturilor Horia Demian, Krstanovic - Dykes, s-a evidenţiat şi de această dată, cei doi marcând împreună mai bine de jumătate din punctele formaţiei lor. Antrenorul Marcel Ţenter s-a declarat mulţumit de modul în care jucătorii săi s-au reacomodat la efort după vacanţa de vară şi aşteaptă cu interes turneul memorial "Antonio Alexe", care va avea loc weekendul viitor la Oradea.
"După cele două săptămâni de pregătire intensă, jucătorii au ajuns la un prag de acumulare fizică, dar şi de oboseală. Mă bucur că nu avem nici un accidentat, lucru datorat pe de o parte faptului că sportivii au venit pregătiţi din vacanţă, dar şi antrenamentelor variate, astfel încât băieţii au avut suficient timp de refacere. Am ajuns, astfel, la un nivel fizic destul de bun pentru a putea disputa meciurile programate împotriva celor de la Miercurea Ciuc. Jucătorii convocaţi la loturile naţionale au ajuns abia cu câteva zile în urmă, mai puţin Rob Thomson, aşa că am avut un timp scurt de pregătire colectivă. Primul meci a arătat exact ca un prim meci, presat cu greşeli, oboseala fizică şi-a pus amprenta asupra jocului nostru. În meciul de astăzi (duminică - n. red.), însă am revenit la standardul nostru de apărare, în primul rând, un joc mai aproape de ce putem noi. Sunt mulţumit de această perioadă şi ne întoarcem la Cluj, pentru a ne pregăti de turneul orădean", a declarat Ţenter pentru site-ul oficial al clubului. Pe lângă "U" Mobitelco şi CSM Oradea, la Memorialul "Antonio Alexe" vor participa şi două echipe din campionatul Ungariei, FC Debrecen, respectiv Marso-Vagep Nyiregyhaza.