Comisia de Recurs a LPF a redus suspendarea lui Cadu la 6 meciuri şi penalitatea la 12.000 de lei

Comisia de Recurs a LPF a redus suspendarea lui Cadu la 6 meciuri şi penalitatea la 12.000 de lei
Comisia de Recurs a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a decis, în şedinţa de joi, reducerea suspendării fotbalistului echipei CFR Cluj, Ricardo Cadu, de la nouă la şase meciuri şi a penalităţii în cazul acestui jucător de la 18.000 la 12.000 de lei, informează lpf.ro.

"Recurs Hot. Comisia de Disciplină din 28.02.2013 (Cadu - 9 jocuri suspendare şi penalitate sportivă de 18.000 lei). Admite recursul. În temeiul art.63l2l4, lit.a sancţionează jucătorul Fereira Ricardo Manuel Cadu cu suspendare pentru 6 jocuri şi o penalitate de 12.000 lei", se arată pe site-ul LPF.

Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal hotărâse, la 28 februarie, ca Ricardo Cadu, care l-a accidentat grav pe jucătorul formaţiei FC Vaslui, Jivko Milanov, la meciul din etapa a XX-a a Ligii I, să fie suspendat nouă etape şi penalizat cu 18.000 de lei.

Ricardo Cadu a fost eliminat de pe teren, după ce l-a accidentat grav pe Jivko Milanov.

Fotbalistul bulgar a pierdut mai mulţi dinţi fiind transportat de transportat de urgenţă la spital după ce a fost lovit cu piciorul în cap de Cadu, în prima repriză a meciului FC Vaslui - CFR Cluj, contând pentru etapa a XX-a a Ligii I. Incidentul a avut loc în minutul 42 al partidei.

Etichete
Comenteaza