Ciprian Marica se retrage: "Mulţumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat!"

Ciprian Marica se retrage:
Fotbalistul, care a împlinit de curând 31 de ani, a făcut anunţul, luni, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

"Nu am cuvinte, nu îmi ajung pentru câte emoţii am. Mulţumesc pentru că pot sa te iubesc, România! Mulţumesc fotbalului pentru tot ce mi-a dat! Vă mulţumesc vouă (n.r. - fanilor) pentru tot ce mi-aţi transmis, pentru aprecierile şi încurajările voastre. Chiar şi când m-aţi certat, aţi dat sens carierei mele de sportiv! De reprezentant al României!

Am fost mereu deschis faţă de voi, dar nu mi-e uşor să anunţ asta: starea mea fizică nu îmi mai permite să fac lucrurile la acelaşi nivel aşa cum meritaţi voi. Aşa că pun punct aici carierei mele de fotbalist. Voi rămâne cel mai mare fan al României, al echipelor la care am jucat, voi fi mereu unul dintre voi. Vreau sa le mulţumesc pentru tot antrenorilor, coechipierilor, managerilor care au contribuit la formarea mea ca sportiv", a scris Ciprian Marica, printre altele, pe pagina personală de Facebook.

Ciprian Marica vrea să îşi petreacă mai mult timp alături de familie şi să se dedice fundaţiei sale. "În viitorul apropiat, mi-am propus să mă dedic mai mult familiei şi Fundaţiei Ciprian Marica. Am fost prea mult timp departe de cei dragi. Am de recuperat. Ai mei m-au aşteptat cuminţi şi răbdători să mă întorc acasă. Până aici, voi m-aţi ajutat sa înving singurătatea, înstrăinarea! Aţi fost cea de-a doua mea casă, a doua mea familie. Şi ai mei au înţeles asta!

Vă mulţumesc tuturor si fiecăruia în parte. Vă aştept pe stadion, ne vedem în tribune, pe stradă, in faţa televizorului, ne vedem oriunde ne cheamă fotbalul pe care-l iubim! Ne vedem acasă! Abia aştept!", a mai scris Marica.

Ciprian Marica şi-a început cariera la Dinamo Bucureşti, echipă la care a evoluat, la nivel profesionist, între 2001 şi 2004. În 2004 s-a transferat la Şahtior Doneţk unde a rămas până în 2007 când a ajuns la VfB Stuttgart, unde a jucat în perioada 2007-2011. Fotbalistul român a evoluat ulterior la Schalke 04 (2011-2013), Getafe (2013-2014), Konyaspor (2014-2015), precum şi la Steaua Bucureşti, în 2016.

A fost de 72 de ori selecţionat la echipa naţională, unde a marcat 25 de goluri. Marica este al cincilea în topul golgheterilor all-time, la egalitate cu Viorel Moldovan şi Ladislau Boloni.

 

Comenteaza