Ciprian Deac, în atenţia nemţilor de la Schalke 04

Ciprian Deac, în atenţia nemţilor de la Schalke 04
Mijlocaşul “feroviar” Ciprian Deac este monitorizat de vicecampioana Germaniei, Schalke 04, anunţă presa germană. Nemţii avansează şi un preţ propus de gruparea din Gelsenkirchen: trei milioane de euro!
Evoluţiile bune ale fotbalistului la echipa de club şi la naţionala României nu au trecut neobservate în peisajul european. Deac a intrat în atenţia celor de la Schalke 04, care ar fi dispuşi să dea 3 milioane de euro pentru jucătorul campioanei României, anunţă bisăptămânalul german “Kicker”.

Primul pe lista antrenorului echipei germane, Felix Magath, este însă bosniacul Zvjezdan Misimovic. Totuşi, pentru că negocierile cu jucătorul lui Wolsburg sunt îngreunate de preţul pe care îl cere clubul de care aparţine, Deac ar fi una dintre următoarele opţiuni, mai precizează nemţii.

“Zvjezdan Misimovic este jucătorul pe care Felix Magath l-ar dori pentru postul de «playmaker». În cazul în care bosniacul nu va veni, vor fi căutate alte alternative. Una dintre variante ar fi şi românul Ciprian Deac, jucător care evoluează pentru echipa de primă ligă CFR Cluj. Deac a jucat până acum patru meciuri pentru naţionala României şi nouă pentru echipa U21. În sezonul trecut, jucătorul de picior stâng a evoluat în 24 de meciuri, reuşind două goluri”, scrie şi sportmedien.eu. Schalke a încheiat sezonul trecut pe locul secund în Bundesliga, după Bayern München, şi este calificată direct în grupele Ligii Campionilor.

(D.S.)


Etichete
Comenteaza