Ciprian Deac a acceptat oferta. Ce urmează pentru fotbalistul CFR-ului
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:07
- Sport
- Ascultă știrea
Ajuns la 40 de ani, mijlocașul se află în fața ultimelor luni din cariera de jucător.
Unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istoria clubului din Gruia a decis să se retragă la finalul sezonului. Pe parcursul stagiunii, Ciprian Deac a prins puține minute în tricoul vișiniu, iar în curând își va încheia cariera de sportiv.
Cu toate acestea, mijlocașul a dat curs unei oferte și va continua în fotbal. Mai precis, conform Digisport, Ciprian Deac a acceptat propunerea conducerii de la CFR Cluj și va trece de pe gazon la birouri începând cu sezonul următor.
Fostul internațional urmează să facă parte dintr-un departament pe care îl va conduce fostul său coleg Ricardo Cadu, în calitate de director sportiv.
Debutat în fotbalul mare de CFR Cluj, Ciprian Deac a jucat 507 meciuri pentru formația din Gruia, a marcat de 90 de ori și a oferit 118 pase decisive. Alături de "feroviari", mijlocașul a cucerit 7 titluri de campion, trei Cupe și 4 Supercupe ale României.











