News alert CFR sau FCSB? Ultima etapă se joacă la Cluj şi Bucureşti, cu titlul pe masă!

CFR sau FCSB? Ultima etapă se joacă la Cluj şi Bucureşti, cu titlul pe masă!

"Feroviarii" au privit cu sufletul la gură partida pe care FCSB a disputat-o luni seara pe Ion Oblemenco. În cazul unei victorii a oltenilor, CFR era deja campioană, iar un egal ar fi trimis aproape sigur titlul în Gruia. Însă FCSB a învins Universitatea Craiova 1-0 (0-0), menţinând suspansul în Liga 1 până la finalul ultimei etape.

Golul care o menţine pe FCSB în lupta pentru titlu a fost marcat de Filipe Teixeira (86), după o eroare a lui Vladimir Screciu, abia intrat pe teren.

FCSB a terminat meciul în zece oameni, Junior Morais fiind eliminat în min. 90+5, pentru al doilea cartonaş galben. FCSB a mai avut un jucător eliminat, pe Mihai Pintilii (90), acesta aflându-se pe banca de rezerve.

Alexandru Mitriţă a ratat singur cu portarul Cristian Bălgrădean (ex-CSU Craiova), în min. 14, Alexandru Băluţă a avut şi el o ocazie bună (25), după un corner, Tiago Ferreira a reluat cu capul (50), dar Bălgrădean a respins în transversală, portarul oaspeţilor remarcându-se şi la şutul lui Hristo Zlatinski (68).

FCSB a avut oportunităţi de gol prin Filipe Teixeira (41, 79) şi Florin Tănase (45), în partida în care CSU Craiova a suferit primul său eşec pe noul stadion ''Ion Oblemenco''. De altfel, oltenii au obţinut un singur punct în ultimele patru etape.

De cealaltă parte, FCSB a obţinut trei victorii în cele patru confruntări cu craiovenii din acest campionat, 1-1 şi 5-2 în sezonul regulat, 2-0 şi 1-0 în play-off.

Calculele pentru titlu

Aşadar, campioana se va decide în ultima etapă, duminică, de la 20:45, când CFR trebuie să învingă Viitorul, în Gruia, pentru a fi sigură de titlu, în timp ce FCSB e obligată să câştige pe Naţional Arena, cu Astra, şi să aştepte un pas greşit al "feroviarilor" în disputa cu echipa antrenată de Gheorghe Hagi.

Înainte de ultima etapă, clasamentul play-off-ului e condus de CFR, 47 de puncte, urmată de FCSB, 46 de puncte.

CS Universitatea Craiova - FCSB 0-1 (0-0)

Stadion: ''Ion Oblemenco'' - Craiova
A marcat: Filipe Teixeira (86).
Cartonaş roşu: Mihai Pintilii (FCSB, 90), Junior Morais (FCSB, 90+5).
Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad); arbitri asistenţi: Octavian Şovre (Satu Mare), Valentin Avram (Bucureşti); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observator: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA

Comenteaza