CFR s-a impus în derby: Le-au înnodat şireturile!
- Scris de Alin Sutea
- 20 Noi 2011, 22:28
- Sport
- Ascultă știrea

Derby-ul Clujului a fost câştigat de echipa mai determinată. CFR Cluj a jucat cu o viteză în plus faţă de Universitatea şi a ştiut să gestioneze şi situaţiile delicate. "Studenţii" n-au făcut faţă presiunii, încasând golul trei în momentul în care dădeau impresia că au puterea să revină în joc. În final, "feroviarii" s-au impus cu 3-1. Disputarea partidei a stat la un moment dat sub semnul întrebării din cauza ceţii, dar condiţiile s-au îmbunătăţit cu mai bine de 30 de minute înaintea orei de start.
De ziua lui Arpad Paszkany, CFR a făcut unul dintre cele mai bune jocuri din ultima vreme, tocmai în marele derby al Clujului, cu "U". 7.000 de spectatori, dintre care vreo 2.500 cu fularul Universităţii la gât, au participat la "marele bal" din Gruia. "Studenţii" au început cu avânt şi s-au instalat direct în terenul advers. Tony, omul preferat în atac, în detrimentul lui Niculescu, a ridicat mercurul în termometre, dar Cadu a fost la post şi a respins. Cristea, unul dintre puţinii "studenţi" care au reuşit să spargă apărarea adversă prin driblinguri, a greşit de puţin ţinta (14), cu un şut de la 16 metri.
Cu o apărare compactă şi aglomerată, "feroviarii" au ieşit la atac prin acţiuni rapide, purtate în special în banda dreaptă, unde Sougou l-a lăsat fără replică pe Grecu. Senegalezul a dat primul avertisment în minutul 14, dar a fost blocat în ultimul moment de fundaşul stânga al lui "U". Tot din duelul celor doi a ieşit şi cornerul din care CFR a deschis scorul. Cadu a înscris cu capul la bara a doua, profitând de marcajul rudimentar al lui Tony. "Căpitanul" CFR-ului a ţâşnit direct spre zona unde se aflau suporterii Universităţii, bucurându-se ostentativ. Un telefon aruncat din tribună l-a ratat de puţin.
Meciul parcă s-a resetat. CFR a revenit în apărare, aşteptând atacurile sterile ale Universităţii, pentru ca apoi să iasă în viteză pe contră. Tridentul de la mijlocul terenului, Păcurar - Boştină - Marinescu, n-a reuşit să penetreze prin pase apărarea ermetică a "feroviarilor". Când mingea a ajuns în bandă, faza era deja declarată moartă. "Studenţii" n-au reuşit nici o centrare fructificabilă pe tot parcursul partidei. În schimb, Sougou (34) le-a arătat cum se face, trimiţând perfect în şase metri pentru Weldon. Marius Popa a preferat să urmărească mingea, fără să iasă, iar brazilianul a marcat de lângă Unguruşan. Totul părea pierdut pentru "U", dar Beto le-a dat "studenţilor" o mână de ajutor neaşteptată. Portarul s-a încurcat în minge şi a pierdut-o în faţa lui Tony, iar nigerianul a înscris cel mai uşor gol al carierei. Era 2-1 şi meciul se juca.
Univesitatea a presat după pauză, iar CFR s-a retras deliberat, aşteptând ocazia să dea lovitura finală. Tony l-a întors pe Cadu, dar de data asta Beto a răspuns cu o paradă de efect. Portarul "feroviarilor" şi-a spălat definitiv păcatele când a respins (60) aproape incredibil "bomba" lui Adrian Cristea. "Studenţii" şi-au tăiat, însă, singuri "craca" de sub picioare. Grecu a uitat că joacă în derby-ul Clujului şi s-a aplecat să se lege la şireturi când Szukala era presat de un adversar. Fundaşul Universităţii a greşit flagrant, trimiţând în centru, mingea a ajuns la Kapetanos, care a marcat simplu şi a închis meciul. CFR a mai ratat alte două ocazii, imediat după golul trei, dar Popa, iar apoi Szukala au respins de pe linia porţii.
Nici intrarea lui Claudiu Niculescu n-a mai putut schimba cursul partidei, deşi atacantul a adus, totuşi, un plus de determinare, capitol la care gazdele şi-au surclasat net adversarii. CFR a câştigat clar derby-ul Clujului şi se anunţă principala contracandidată la titlu pentru liderul Dinamo.
S-au ţinut de cuvânt: fanii lui "U" şi-au respectat adversarii
Aşa cum s-a anunţat şi înainte de derby, suporterii Unviersităţii Cluj şi-au încurajat echipa pe toată durata partidei, fără să-şi înjure adversarii. Aproximativ 2.500 de fani au luat cu asalt stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", în ciuda preţurilor mari la bilete, pentru a-şi susţine favoriţii şi au făcut-o într-un mod cât se poate de civilizat, renunţând la înjurături sau jigniri la adresa adversarilor, chiar şi atunci când au fost provocaţi de fotbaliştii "feroviari", care s-au bucurat ostentativ la primele două goluri. De altfel, nici pe drumul de la Cluj Arena spre arena din Gruia, fanii nu au scandat împotriva CFR-ului, rezumându-se la cântece dedicate Universităţii Cluj. În schimb, ceferiştii care au mărşăluit din Piaţa Mihai Viteazul până la stadion nu au ezistat să îşi înjure adversarii pe drumul până la stadion.