CFR continuă parcursul perfect din campionat. Farul, ultima victimă a "feroviarilor"

CFR continuă parcursul perfect din campionat. Farul, ultima victimă a "feroviarilor"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația pregătită de Marius Șumudică s-a impus la limită în fața echipei de la malul mării, scor 1-0. 

Campioana a început bine jocul, însă Aioani s-a opus la primele două ocazii ale "feroviarilor". În ciuda faptului că echipa clujeană a avut inițiativa, De Nooijer putea deschide scorul, însă a trimis peste din poziție favorabilă (14).

În minutele ce au urmat jocul a fost unul echilibrat, cu un oarecare plus pentru elevii lui Marius Șumudică, care au dominat la capitolul posesie.

În ultimele minute ale primei părți, după o acțiune în flancul drept, Manea a șutat puternic din marginea careului, Aioani a scăpat mingea în față, iar Debeljuh a îndeplinit o simplă formalitate și a deschis scorul (36).

Imediat, Sigurjonnson (39) și Deac (42) puteau majora diferența, însă tabela a rămas neschimbată. Cu un minut înainte de pauză, Rodriguez a șutat puternic de la 16 m, mingea a lovit transversala și a ajuns la Debeljuh, care însă nu a mai reușit să îl învingă pe Aioani.

Astfel, după 45 de minute în Gruia, CFR Cluj conducea Farul Constanța, scor 1-0.

La revenirea de la cabine, trupa lui Marius Șumudică a continuat sa controleze partida, dar nu a reușit să se mai apropie atât de ușor de careul constănțenilor.

După mai bine de o oră de joc, Deac a primit în flancul drept și a șutat direct în brațele goalkeeper-ului Farului (67).

CFR Cluj a gestionat bine ultimele secvențe ale partidei și a conservat avantajul fragil de pe tabelă.

Astfel, campioana a reușit sa obțină cele trei puncte și sa continue parcursul perfect din startul sezonului de Liga 1. 

Comenteaza