CFR Cluj, remiză dramatică împotriva lui Young Boys. Elvețienii au egalat în prelungirile partidei

CFR Cluj, remiză dramatică împotriva lui Young Boys. Elvețienii au egalat în prelungirile partidei

Formația pregătită de Marius Șumudică a încheiat la egalitate, scor 1-1 jocul împotriva campioanei Elveției, în prima manșă a turului trei preliminar al Champions League.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Campioana României a început cum nu se poate mai bine jocul din Gruia. Elvețienii nici nu au apucat să se așeze bine în teren când “feroviarii” au deschis scorul. În minutul 4, Deac a centrat în careu, Omrani a deviat, iar Manea s-a aflat la locul potrivit și a înscris.

Elvețienii au încercat o egalare rapidă, însă Arlauskis a reținut în fața lui Siebatcheu (8). Răspunsul clujenilor a venit prin Denis Alibec, însă balonul trimis de atacant a fost deviat și a trecut peste. Imediat, internaționalul român a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accodentări.

În minutele ce au urmat, jocul a fost unul echilibrat, cu un oarecare plus pentru elvețieni. Trupa lui Marius Șumudică a preferat să se retragă și să mizeze pe cartea contraatacului. După mai bine de o jumătate de oră de joc, Elia s-a trezit cu balonul într-o poziție favorabilă, însă Manea a respins in extremis.

Până la finalul reprizei, CFR Cluj și-a apărat avantajul și a reușit să intre în avantaj la cabine, scor 1-0.

Startul actului secund s-a desfășurat după același scenariu. Oaspeții au avut inițiativa, însă apărarea organizată de Marius Șumudică a rezistat asaltului lansat de Young Boys Berna. Elvețienii au schimbat în ofensivă și au încercat să pună constant presiune, însă barajul defensiv al CFR-ului a respins fiecare acțiune.

Elia a semnat două ocazii importante pentru oaspeții din Gruia, dar Arlauskis a fost de fiecare dată la post. Răspunsul campioanei României a venit prin Păun, care a luat pe cont propriu o acțiune în flancul stâng, a evitat doi adversari și a trimis peste poartă din marginea careului (77).

Arlauskis a fost eroul “feroviarilor” în ultimele secvențe ale partidei. Totuși, paradele lituanianului nu au fost îndeajuns pentru a păstra rezultatul, Sierro a înscris în prelungiri, iar jocul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Echipe de start:

CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Manea, Bouhenna, Cestor, Camora – Deac, Rodriguez, Sigurjonsson (Costache ‘84) – Omrani (Debeljuh ‘62), Alibec (Păun ‘21)

Young Boys: von Ballmoos – Hefti, Camara (Rieder ‘56), Zesiger, Garcia (Lefort ‘71) – Ngameleu (Spielmann ‘71), Aebischer, Martins (Sierro ‘84), Fassnacht (Lauper ‘56) – Siebatcheu, Elia

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza