CFR Cluj își aduce golgheter în iarnă. Cine e atacantul dorit de campioană

CFR Cluj își aduce golgheter în iarnă. Cine e atacantul dorit de campioană
| Foto: imago-images.de

Patronul formației din Gruia a anunțat că "feroviarii" își vor întări ofensiva în următoarea perioadă de mercato.

În absența lui Debeljuh, Dan Petrescu s-a bazat pe Janga și Malele pentru postul de atacant, însă nu pare mulțumit de randamentul celor doi. Astfel, Nelu Varga, conducătorul clubului, a anunțat că "feroviarii" se vor întări cu un golgheter în pauza competițională.

"În iarnă vom aduce niște întăriri pentru atac, vom aduce din extern, nu din țară. N-aș vrea să stric tranzacția. Este un atacant argentinian care joacă în Europa, e golgheter. Are vreo 15 goluri date în Europa League.

Nu pot să vă dau numele, vă respect foarte mult dar am pățit. M-a luat gura pe dinainte și am pierdut jucătorul. E într-o echipă de Europa League. Sunt trei vizați pe fază de atac, din extern. Din țară niciunul, să fiu sincer", a dezvăluit Varga pentru Fanatik.

Atacantul care se potrivește descrierii oferite de patronul campioanei este Matias Tissera, de la Ludogorets, echipă pe care CFR Cluj o poate întâlni în primăvara europeană. Fotbalistul argentinian în vârstă de 26 de ani a ajuns în Bulgaria la începutul anului, iar în actualul sezon a marcat 10 goluri și a oferit 3 pase decisive, în 25 de apariții.

Comenteaza