CFR Cluj acuză arbitrajul de la Iași. Cristi Balaj: "Mi s-a tăiat de fotbal"

CFR Cluj acuză arbitrajul de la Iași. Cristi Balaj: "Mi s-a tăiat de fotbal"
| Foto: facebook.com/cfr1907

Președintele formației din Gruia a fost nemulțumit de decizia de a anula reușita lui Daniel Bîrligea.

CFR Cluj se întoarce cu doar un punct de la Iași, după ce a remizat pe terenul Politehnicii, scor 3-3. Totuși, "feroviarii" au avut un gol anulat, pe motiv de offisde. Faza a produs controverse, iar Cristi Balaj a comentat decizia arbitrilor.

Oficialul clubului clujean consideră că echipa sa a fost clar dezavantajată, iar liniile trase în camera VAR au fost trase greșit, ceea ce a dus la anularea unei reușite regulamentare.

"Mi s-a tăiat de fotbal. Supărat, frustrat, bucuros pentru cei care au urmărit jocul, un spectacol. Linia nu e trasă de la umăr, 100%. Este de undeva de la nivelul cotului. Eu contest faptul că proiecția nu a fost trasă dinspre umăr. Există o cameră la nivelul solului, iar aceea e cea mai bună, cea mai bine poziționată. Piciorul jucătorului de la Iași e mai în spate.

Eu mai am o ipoteză. Uneori, arbitrii din camera VAR doresc să susțină sau să acopere ceea ce decid arbitrii din teren. Arbitrul din camera VAR nu este pus acolo pentru a proteja colegii, ci pentru a lua o decizie cât mai aproape de adevăr.

Umărul nu are nimic în comun cu brațul. Din punctul meu de vedere, linia este trasă undeva între umăr și cot, iar arbitrul a tras linia cumva ca să acopere greșeala colegului.

Arbitrul asistent vede doar albastru și alb, pentru că jucătorul lui Iași este spre el. În continuare, se solicită arbitrilor să dea prioritate atacului, pentru că fotbalul se joacă pe goluri și să ridice fanionul doar când sunt convinși că e ofsaid.

Din punctul meu de vedere, arbitrul trebuia să tragă acea proiecție de la nivelul umărului, nu de undeva între umăr și cot. Un micron duce ca proiecție în teren la milimetri. Corespondența pe teren înseamnă milimetri sau centimetri. Din punctul meu de vedere, golul a fost anulat incorect", a spus Balaj la Digisport.

CFR Cluj acuză arbitrajul de la Iași. Cristi Balaj: "Mi s-a tăiat de fotbal"

Faza pe care o acuză președintele CFR-ului (foto: captură Digisport)

Comenteaza