CFR Cluj a stabilit mai multe repere în sezonul în care a câștigat titlul cu numărul patru. Cifrele jucătorilor care au adus campionatul în Gruia

CFR Cluj a stabilit mai multe repere în sezonul în care a câștigat titlul cu numărul patru. Cifrele jucătorilor care au adus campionatul în Gruia

Dan Petrescu a folosit doar 29 de fotbaliști în stagiunea 2017-2018, cei mai puțini dintre toate echipele din prima ligă.

Portarul Giedrius Arlauskis și atacantul George Țucudean au reușit să câștige al treilea titlu din carieră. Goalkeeperul a mai fost campion cu Unirea Urziceni și FCSB, iar vârful a mai câștigat trofeul Ligii 1 în tricoul FCSB-ului și cel al Viitorului. Cei trei au intrat în clubul select al celor care au câștigat trei titluri cu trei echipe diferite, altături de Adrian Bumbescu, Viorel Turcu și directorul sportiv al CFR-ului, Bogdan Mara.

Ciprian Deac și Emmanuel Culio se află la al treilea titlu în tricoul alb-vișiniu. Mijlocașii au câștigat edițiile 2007-2008 și 2009-2010 pentru formația din Gruia. Căpitanul Mario Camora se află la al doilea titlu cu formația clujeană, după cel din sezonul 2011-2012.

Dan Petrescu a egalat o performanță veche de 44 de ani. Antrenorul CFR-ului a reușit să devină al doilea tehnician din istorie care câștigă titlul cu două echipe de provincie, după Constantin Cernăianu, care a pregătit Petrolul în sezonul 1965-1966 și Universitatea Craiova în stagiunea 1973-1974.

Jucătorii utilizați de CFR în sezonul 2017-2018, cel în care clujenii au câștigat al patrulea titlu din istorie:

Portari:

Giedrius Arlauskis - 26 jocuri.

Cosmin Vâtcă - 10 jocuri.

Fundaşi:

Cristian Manea - 35 jocuri.

Srgian Luchin - 3 jocuri.

Paulo Vinicius - 34 jocuri, 5 goluri, două pase decisive.

Mario Camora - 30 jocuri, un gol.

Andrei Mureşan - 27 jocuri, un gol, o pasă decisivă, un penalty obţinut.

Kevin Boli - 14 jocuri.

Alexandru Vlad - 3 jocuri.

Andrei Peteleu - 7 jocuri.

Mijlocaşi:

Adrian Alexandru-Păun - 19 jocuri, două goluri, o pasă decisivă, un penalty obţinut.

Emmanuel Culio - 33 jocuri, 8 goluri (7 din penalty), 5 pase decisive.

Ovidiu Hoban - 34 jocuri, 3 goluri, două pase decisive.

Ciprian Deac - 34 jocuri, 5 goluri (unu din penalty), 11 pase decisive, 3 penalty-uri obţinute.

Bryan Nouvier - 15 jocuri, un gol, o pasă decisivă.

Dan Nistor - 17 jocuri, 3 pase decisive, un penalty obţinut.

Moutinho - 8 jocuri, o pasă decisivă.

Laurenţiu Rus - 10 jocuri, o pasă decisivă.

Damjan Dokovic - 23 jocuri, 3 goluri.

Sebastian Mailat - 13 jocuri, un gol, o pasă decisivă.

Alexandru Ioniţă  - 9 jocuri, un gol, o pasă decisivă.

Valentin Costache - 13 jocuri.

Mihai Bordeianu - 6 jocuri.

Atacanţi:

Billel Omrani - 30 jocuri, 8 goluri, 4 pase decisive, un penalty obţinut.

Jeremy Bokila - 5 jocuri.

Marius Coman - 4 jocuri.

Urko Vera - 15 jocuri, 5 goluri.

Ibrahima Balde - 13 jocuri, 4 goluri.

George Ţucudean - 14 jocuri, 4 goluri, 2 pase decisive, un penalty obţinut.

Comenteaza