CFR a învins din nou campioana și este la 5 puncte în spatele liderului

CFR a învins din nou campioana și este la 5 puncte în spatele liderului
"Feroviarii" s-au impus cu 2-1 pe terenul campioanei Astra Giurgiu, joi seara, în etapa cu numărul 18 din sezonul regulat al Ligii 1.

BUD AJUNGE LA COTA 9

CFR Cluj a deschis scorul prin atacantul Cristi Bud (5). Vârful de 31 ani a înscris cu capul după un corner executat de Filipe Nascimento și ajunge la 9 goluri în acest campionat.

ASTRA EGALEAZĂ CU UN GOL SENZAȚIONAL

Gruparea din Gruia și-a păstrat avantajul doar pentru opt minute. Cosmin Vâtcă, aflat la primul meci pentru "vișinii" în actuala ediție a Ligii 1, a fost învins de Alibec cu un șut spectaculos de la peste 20 metri (13). Cinci minute mai târziu, CFR a marcat din nou, prin Mureșan (18). Reușita sa a fost, însă, anulată din cauza unui fault comis de Larie la portarul Gavrilaș.

NASCIMENTO MARCHEAZĂ DE LA PUNCTUL CU VAR

”Feroviarii” au beneficiat, însă, de un "11" metri după ce Nascimento a fost faultat în careu de Oros. Mijlocașul portughez a transformat fără probleme lovitura de pedeapsă (21), stabilind în același timp și scorul final al partidei de la Giurgiu.

După victoria obținută pe terenul campioanei en-titre, formația clujeană acumulează 29 puncte și se menține pe locul 5. În acest moment, echipa din Gruia este la 5 puncte în spatele liderului Steaua. Astra rămâne pe 10, cu doar 20 puncte, și se distanțează la 9 puncte de ultimul loc care asigură calificarea în play-off. Elevii lui Vasile Miriuță au reușit să bată Astra și în tur, scor 5-1.

Etapa viitoare, CFR Cluj va înfrunta pe propriul teren ACS Poli Timișoara. Pentru trupa lui Marius Șumudică, urmează o deplasare cu FC Voluntari.

ASTRA GIURGIU - CFR 1907 CLUJ 1-2 (1-2)

Au marcat: Denis Alibec (13)/ Cristi Bud (5), Filipe Nascimento (21, penalty)

Cartonașa galbene: Morais (69), Alibec (91), Budescu (33)/ Camora (38), Sorsa (35), Nouvier (87), Mureșan (91)

Astra Giurgiu (4-2-3-1): Gavrilaș - Stan, Geraldo Alves (Ricardo Alves 46), Oros (Romario Kortzorg 84), Junior Morais - Takayuki Seto, Lovin - A. Ioniță, Budescu, Teixeira (Daniel Florea 71) - Denis Alibec

Rezerve: Boșneag, Florea, Boubacar, Nicoară, Kortzorg, Alves, Balaure

Antrenor: Marius Șumudică

CFR Cluj (4-2-3-1): Vâtcă - Tiago Lopes, Larie, Mureșan, Camora (C) - Nascimento (Cornel Ene 87), Rus - Păun (Alexandru Chiriță 81), Sorsa, Nouvier - Cristi Bud (Billel Omrani 77)

Rezerve: Marc, Omrani, Ene, Chiriță, Negruț, Juan Carlos, Peteleu

Antrenor: Vasile Miriuță

Locație: Stadionul Marin Anastasovici, Giurgiu

Arbitri: Sebastian Colțescu (centru), Radu Ghinguleac și Daniel Hulubei (tușieri)

Comenteaza