Update Cât costă biletele la meciul România - Polonia, din Cupa Davis, de la Cluj

Cât costă biletele la meciul România - Polonia, din Cupa Davis, de la Cluj
| Foto: Sala Polivalenta

Biletele pentru întâlnirea România – Polonia, contând pentru Turul 3 al Grupei a II-a, Zona Europa/Africa a Davis Cup, au fost puse în vânzare.

Acestea pot fi achiziţionate de pe site-ul www.bilete.ro, la preţurile: 60 RON (categoria 1), 40 RON (categoria 2), 30 RON (categoria3). Copiii preşcolari, dar nu mai mici de 3 ani, au acces gratuit, ocupând acelaşi loc cu persoanele majore care îi însoţesc, deţinătoare a unui bilet valabil.

Întâlnirea de Cupa Davis dintre România și Polonia, din turul 3 al Grupei a II-a, zona Europa/Africa, se va juca la Cluj-Napoca. Meciul se va juca pe zgură și se va desfășura în perioada 15-16 septembrie 2018.

”Mă bucură faptul că echipa masculină de tenis a României a decis să revină în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, după ce în primăvară a jucat tot aici împotriva echipei Marocului, pe care a învins-o cu scorul de 5-0. Sunt sigur că publicul clujean se va ridica și de această dată la înălțimea așteptărilor! Toți oaspeții noștri au plecat cu o imagine extrem de pozitivă cu privire la ospitalitatea cu care au fost primiți și cu privire la atitudinea de respect și fair-play din timpul meciurilor desfășurate în Sala Polivalentă!”, a declarat primarul Emil Boc.

"Revenim cu plăcere la Cluj-Napoca, ori de câte ori avem ocazia, pentru că este ceva aparte să joci în spectaculoasa Sală Polivalentă. Toate Naționalele României au avut parte de o primire excepțională în orașul Cluj-Napoca, și ne dorim ca la acest meci, unul foarte important pentru tenisul românesc și pentru echipa noastră de Cupa Davis, să vedem în tribune cât mai mulți români care să ne încurajeze. Jucătorii și-au exprimat dorința ca acest meci să se desfășoare pe zgură și, beneficiind, ca de fiecare dată, de sprijinul și implicarea totală a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, și a domnului primar Emil Boc, acest lucru este posibil”, a declarat Răzvan Itu, directorul general al Federației Române de Tenis.

Meciul cu Polonia are o miză importantă: echipa care îl câștigă revine în Grupa I, Zona Europa/Africa, a Cupei Davis by BNP Paribas, grupă din care România a retrogradat la finalul anului trecut.

Partida se desfăşoară după sistemul cel mai bun din cinci meciuri: primele două meciuri de simplu în ziua de sâmbătă, 15 septembrie, urmând ca duminică, 16 septembrie, să se dispute meciul de dublu și celelalte două meciuri de simplu.

Partidele vor începe după cum urmează:

Sâmbătă, 15 Septembrie, ora 13:00
Duminică, 16 Septembrie, ora 12:00.

Comenteaza