Căpitanul Universității Cluj anunță concentrare maximă înaintea meciului de la Voluntari: "Gândul nostru e doar să câștigăm"

Căpitanul Universității Cluj anunță concentrare maximă înaintea meciului de la Voluntari: "Gândul nostru e doar să câștigăm"
| Foto: FC Universitatea Cluj

Alex Chipciu a prefațat ultima partidă a sezonului regulat, joc ce are o miză uriașă pentru echipa clujeană.

Obișnuit cu meciurile importante, Alex Chipciu a nerăbdător înaintea partidei dintre Universitatea Cluj și FC Voluntari. Căpitanul "studenților" e conștient de importanța partidei și e convins că echipa clujeană poate învinge și poate obține calificarea în play-off.

"Suntem pregătiți, am jucat multe meciuri cu încărcătură, chiar și aici. Pentru noi ar fi o mare performanță, am fi între primele echipe, am avea meciuri importante, lumea ar veni, ar fi fabulos să intrăm în play-off. Și ar fi o continuare a ceea ce am reușit anul trecut. Am mai spus, când am venit aici echipa mi se părea așa adunată, îmi era frică de retrogradare.

După am terminat pe 10 și am jucat finala Cupei. Acum vine ca o completare. Sperăm să fim în play-off, dar va fi mai dificil la anul. Vreau să spun de cei care au promovat în prima ligă, Erik Lincar și jucătorii, au făcut o muncă foarte grea. Le mulțumim că au adus clubul aici! Eu sunt nemulțumit mereu, îmi doresc să iau campionatul, nu doar să fim în primele 6.

Dacă intrăm în play-off doar locul 4 e aproape, mai sus e greu să ajungi. În play-off meciurile sunt diferite ca intensitate, greu mai lasă echipele puncte. Pe viitor ne dorim mai mult de locul 6, să vedem dacă vom reuși. Suntem la mâna noastră dacă batem. Gândul nostru e doar să câștigăm. Am scris și pe tablă în vestiar <<Mergem la Voluntari să câștigăm!>>.

Dacă vom avea alt gând ne curățăm din prima. Toată lumea e montată să mergem să câștigăm. Automat ne dorim mai mult la anul, lumea nu va mai fi mulțumită cu locul 6-7. Trebuie doar să se și poată.

Clar clubul a progresat enorm, au plecat din Liga a 4-a. Au fost niște performanțe pe care suporterii le merită. Clubul are istorie, a fost acea Cupă din anii '60, dar apoi clubul a trăit prin suporterii aceștia nebuni care au dus mai departe spiritul", a declarat căpitanul Universității Cluj.

Comenteaza