Campionat Naţional de Fotbal American: Clujul are meci în 4 mai
- Scris de Ziua de Cluj
- 09 Apr 2014, 14:23
- Sport
- Ascultă știrea

În cea de-a V-a ediţie a Campionatului Naţional de Fotbal American, care va începe în 3 mai, s-au înscris opt echipe. Acestea vor fi împărţite în Conferinţa de Nord-Vest şi Conferinţa de Sud.
Echipa Cluj Crusaders va face parte din Conferinţa de Nord-Vest alături de Timişoara 89ers şi nou formatele, Mureş Monsters şi Baia Mare Miners.
Conferinţa de Sud va fi format din Bucureşti Rebels, Bucureşti Warriors, Bucureşti Predators şi o echipă hibrid compusă din jucători de la Bucureşti Wolverines şi Prahova Thunder, care va debuta în campionat sub numele de Thunder-Wolverines.
Echipele înscrise în campionat se vor confrunta cu adversari din aceeaşi conferinţă (round-robin). Etapele din cele două conferinţe se vor disputa la o diferenţă de o săptămână una de cealaltă.
După încheierea sezonului regular, primele două echipe din fiecare conferinţă se vor întâlni în semifinale.
În prima semnifinală, campioana Conferinţei N-V se va lupta cu ocupanta locului second din Conferinţa S pentru un loc în finala RoBOWL V, iar echipa aflată în fruntea Conferinţei de S va juca cu ce-a de-a doua poziţionată din conferinţa paralelă.
Campionatul începe sâmbătă, 3 mai 2014, la Baia Mare, unde echipa locală va găzdui meciul cu Timişoara 89ers.