Campioana României, în topul celor mai în formă echipe din Conference League

Campioana României, în topul celor mai în formă echipe din Conference League
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația din Gruia se află pe locul al patrulea într-un clasament al formei din campionat și din competiție europeană.

CFR Cluj se află în fața celui de-al cincilea meci din faza grupelor UEFA Conference League, contra celor de la Sivasspor. După un start ezitant, campioana României și-a revenit cu două victorii contra favoritei Slavia Praga și se află în lupta pentru calificarea în primăvara europeană.

În plus, "feroviarii" ocupă locul al patrulea într-un clasament al celor mai în formă formații din cea de-a treia competiție continentală. Norvegienii de la Molde au 5 victorii consecutive și conduc ierarhia care ia în calcul rezultatele din campionatele interne și din UEFA Conference League.

Pe podium se mai află Partizan Belgrad și Dnipro, cu 4 succese și o remiză, iar CFR Cluj e cealată echipă neînvinsă în ultimele 5 jocuri, cu 3 victorii și două egaluri. Ierarhia e completată de Zalgiris, West Ham United, Slovan Bratislava, Djugarden, Gent și Sivasspor.

Comenteaza