Boc, despre un posibil turneu WTA la Cluj: "Suntem pe drumul cel bun"

Boc, despre un posibil turneu WTA la Cluj: "Suntem pe drumul cel bun"
| Foto: Sports Festival

Ion Țiriac este noul președinte al Federației Române de Tenis (FRT). Fostul mare tenismen și-a exprimat, în nenumărate rânduri, intenția de a organiza un turneu WTA la Cluj, având susținerea primarului Emil Boc.

"Porțile noastre sunt dechise. Probabil acum, fiind și președintele FRT, șansele cresc să avem un asemenea turneu la Cluj, iar Simona Halep a declarat că ar participa la un astfel de turneu dacă s-ar organiza. Cu alte cuvinte, suntem pe drumul cel bun", a declarat edilul Emil Boc, la un post de radio local. 

Ideea unei competiții de anvergură organizată în Sala Polivalentă a venit după meciurile disputate la Cluj de echipa de Fed Cup a României, partide în care jucătoarele au avut parte de o susținere importantă.

Comenteaza